Data trecuta cand am facut asta, am avut parte de un w-end (aproape) minunat*.
Acum este sambata, 11:07 AM, si incerc sa ma fofilez de la servici. Am bagajul in masina, costumul pe mine, iar marea e la locul ei, ca deobicei. Am gandul la momentul in care am sa ma intnid iar, pe nisip. Intrebata fiind la un moment dat daca ar mai fi ceva ce si-ar dori pe aceasta lume, draga mea surioara a raspus ca ar mai pune inca 24 de ore la o zi. Acum o inteleg de ce. Sub dictonul TIME takes too much TIME, v-am pupat, s-am sters-o...iar...spre...Vama......
*Iti multumesc enorm pentru gestul facut, a contat cat 24 de ore in plus la o zi.
Saturday, August 30, 2008
Thursday, August 28, 2008
Sa speram ca....
....va fi bine. Angajatul pe care-l aveam lucrator pe masina de plastifiat si-a dat demisia. In aceasta industrie este foarte greu sa gasesti oameni care sa stie sa lucreze pe aceasta masina. De aceea este bine sa mergi pe cunostinte, prieteni, sau tot felul de alte "piste" din astea. Asa ca acum am un baiat nou, el fiind baiatul unui coleg de munca de al meu. Sper sa invete cat de curand meseria de plastifiator, ca sa pot da drumu la treaba mai bine.
Hopefully...
Hopefully...
Am ridicat bariera de comunicare....
Nu ma prinsesem ca nu am scos ban-ul pentru comment-uri. Acum e free la opinii.
In rest vroiam sa va povestesc despre....despre....nici eu nu mai stiu. Sunt la servici acum. E aglomerat, eu ascult Madona printre hartii, rapoarte de consum, si alte chestii. Aseara am vazut meciul Steaua -Galata, boring. M-am pricopsit si cu o indigestie de zile mari, care m-a dat complet peste cap si m-a innebunit. Tot asa am aflat si ca ceaiul de menta este un completley turn-off, fiind pe departe cel mai tare si scarbos ceai posibil pe lumea asta.
S-apoi ce s-a mai intamplat zilele astea? A, unul dintre prietenii mei s-a indragostit cred. Dar daca vorbesc despre viata altora, nu inseamna ca nu o am si eu pe a mea. Heh, slava Domnului , ca a mai ramas cate ceva din ea. As fi dorit sa am mai mult timp pentru calatorii, si inca-mi doresc sa ajung la concertul Simply Red de la Brasov.
Asa, pentru sufletul meu.....
In rest vroiam sa va povestesc despre....despre....nici eu nu mai stiu. Sunt la servici acum. E aglomerat, eu ascult Madona printre hartii, rapoarte de consum, si alte chestii. Aseara am vazut meciul Steaua -Galata, boring. M-am pricopsit si cu o indigestie de zile mari, care m-a dat complet peste cap si m-a innebunit. Tot asa am aflat si ca ceaiul de menta este un completley turn-off, fiind pe departe cel mai tare si scarbos ceai posibil pe lumea asta.
S-apoi ce s-a mai intamplat zilele astea? A, unul dintre prietenii mei s-a indragostit cred. Dar daca vorbesc despre viata altora, nu inseamna ca nu o am si eu pe a mea. Heh, slava Domnului , ca a mai ramas cate ceva din ea. As fi dorit sa am mai mult timp pentru calatorii, si inca-mi doresc sa ajung la concertul Simply Red de la Brasov.
Asa, pentru sufletul meu.....
Tuesday, August 26, 2008
V-am povestit despre.....
....placerea mea de a cunoaste oamenii? Nu cred ca v-am spus asta despre mine. E un lucru pe care eu pun accent zi de zi. Dupa cativa ani de cand am descoperit acest lucru la mine, am ajuns sa trag si concluzii. Sunt ferm convinsa ca este dreptul lor sa se comporte ca atare, dar eu am o satisfactie maxima cand reusesc sa dau mastile jos unor oameni care au pretentia ca le pot tine pe fata tot timpul. Si eu aveam masti. Multe. Puteam fi fata cuminte, sau cea rebela, puteam fi cea singura sau super prietenoasa. In ultima vreme am avut sansa sa cunosc oameni multi, din sfere ale societatii destul de diferite. De la fiecare am luat cate ceva, cate o idee despre viata, iar pe fiecare in parte am stat sa-l cunosc*. Unii se lasa, altii nu. Cineva mi-a zis ca trebuie sa ai putere ca sa ii lasi pe ceilalti sa te cunoasca. La mine este ceva natural. Imi place sa fiu deschisa. Imi place sa impart.
Cum ii cunosc? Incercand sa interactionez cu ei, discutand, schimband pareri...si apeland la tot felul de parghii omenesti. Invat multe si judec multe. Experienta creste, de altfel si puterea de a alege. Cu unii te potrivesti, cu altii nu. Este foarte simplu. Oamenii devin defensivi cand observa ca vrei sa aflii despre ei. Altii se deschid ca aripile unui fluture, si tot la fel de rapid se inchid. Mai sunt cei care se deschid, raman asa, si mi se alatura in aceasta "calatorie". Suntem toti niste fire de paie pe aceeasi umbrela.
Oricum ar fi este frumos, si eu am multe de invatat din experienta cu Oamenii.
*Mi-as fi dorit sa pot castiga si bani din asta.
Cum ii cunosc? Incercand sa interactionez cu ei, discutand, schimband pareri...si apeland la tot felul de parghii omenesti. Invat multe si judec multe. Experienta creste, de altfel si puterea de a alege. Cu unii te potrivesti, cu altii nu. Este foarte simplu. Oamenii devin defensivi cand observa ca vrei sa aflii despre ei. Altii se deschid ca aripile unui fluture, si tot la fel de rapid se inchid. Mai sunt cei care se deschid, raman asa, si mi se alatura in aceasta "calatorie". Suntem toti niste fire de paie pe aceeasi umbrela.
Oricum ar fi este frumos, si eu am multe de invatat din experienta cu Oamenii.
*Mi-as fi dorit sa pot castiga si bani din asta.
Thursday, August 21, 2008
"De ce nu mai vrei...?!" *
-Uite de aia.... si ii tranti telefonul in nas, intorcandu-se din calea amintirilor care incercau sa o napadeasca. Si lor le-a trantit telefonul in nas, si inca mai face asta, de fiecare data cand ele incearca sa ii preia existenta. Sa o intoarca de pe o parte pe alta, la fel ca pe o clatita, ...prajita intr-un final, arsa intr-un sfarsit!
-S-a dus! Ce nu intelegi.... Nu....
*un post mai special
-S-a dus! Ce nu intelegi.... Nu....
*un post mai special
Wednesday, August 20, 2008
La articolul de ieri, ....
...as dori sa adaug urmatoarea veste: SIMPLY RED in CONCERT la CERBUL DE AUR! Simply Red sunt programati sa sustina recitalul in seara de gala a festivalului, simbata, 6 septembrie.
Nu pot decat sa ma bucur enorm ca se va intampla acest concert. Imi aduc aminte prin primavara, eram intr-un bar de prin Centru, si pe fundalul aglomeratiei si a fumului de tigara, undeva pe un LCD rula un concert Simply Red. Stiu ca atunci m-am detasat de mutime si zarva, si mi-am directionat atentia asupra concertului de la TV. Am simtit o caldura maxima in suflet, iar atmosfera era una pe cinste.
Sper sa luati aminte, si sa ne vedem acolo...
Nu pot decat sa ma bucur enorm ca se va intampla acest concert. Imi aduc aminte prin primavara, eram intr-un bar de prin Centru, si pe fundalul aglomeratiei si a fumului de tigara, undeva pe un LCD rula un concert Simply Red. Stiu ca atunci m-am detasat de mutime si zarva, si mi-am directionat atentia asupra concertului de la TV. Am simtit o caldura maxima in suflet, iar atmosfera era una pe cinste.
Sper sa luati aminte, si sa ne vedem acolo...
Tuesday, August 19, 2008
Va fi o toamna aglomerata de....
...concerte. Da! Si am sa profit de asta.
Am tot citit in ultima vreme despre cum piata concertelor si a actelor artistice live, a inceput sa urce pe o panta ascendenta. Din pacate numai numarul concertelor s-a marit, nu si calitatea lor. O supriza placuta a fost B'estival-ul, dar si el a fost un pic inghesuit.
Concertele costa, iar romanul nu este obisnuit sa dea leu' pe bilet. Asta e, nu suntem o societate educata sa consumam intamplari artistice.
Nici nu suntem obisnuiti sa ne cumparam bilete in avans. Nu inteleg unde este buba, ...
Poate ca ar trebui sa se intample un concert U2, sau mai stiu eu ce fabulosi ai muzicii, ca romanul sa se sinchiseasca sa dea de 3 ori enter, si sa introduca un numar de card pentru niste bani pe care i-ar fi cheltuit pe o seara la Bamboo sau mai stiu eu ce local de gathering manelistic (nu pot sa nu-i judec!).
Am descoperit cu placere zilele astea, ca inca mai exista oameni care stiu cine-i Al Jarreau sau oameni care-si doresc sa mearga la Alicia Keys la concert.
Poate microbul muzicii se va raspandi.
Poate ne vom auto-educa.
Am tot citit in ultima vreme despre cum piata concertelor si a actelor artistice live, a inceput sa urce pe o panta ascendenta. Din pacate numai numarul concertelor s-a marit, nu si calitatea lor. O supriza placuta a fost B'estival-ul, dar si el a fost un pic inghesuit.
Concertele costa, iar romanul nu este obisnuit sa dea leu' pe bilet. Asta e, nu suntem o societate educata sa consumam intamplari artistice.
Nici nu suntem obisnuiti sa ne cumparam bilete in avans. Nu inteleg unde este buba, ...
Poate ca ar trebui sa se intample un concert U2, sau mai stiu eu ce fabulosi ai muzicii, ca romanul sa se sinchiseasca sa dea de 3 ori enter, si sa introduca un numar de card pentru niste bani pe care i-ar fi cheltuit pe o seara la Bamboo sau mai stiu eu ce local de gathering manelistic (nu pot sa nu-i judec!).
Am descoperit cu placere zilele astea, ca inca mai exista oameni care stiu cine-i Al Jarreau sau oameni care-si doresc sa mearga la Alicia Keys la concert.
Poate microbul muzicii se va raspandi.
Poate ne vom auto-educa.
Monday, August 18, 2008
Campanie Anti KFC
Haideti sa pornim de la acest link: http://getactive.peta.org/campaign/pamela_anderson_general?c=kfcmdba0708&qp_source=kfcmdbas0708
Ce ni se arata in acest filmulet? Cum se desfasoara practic obtinerea carnitei gustoasa pe care voi si noi toti o mancam la KFC. Groaznic, stiu.
Acum as vrea sa tratez problema numarul 2: ce pana mea cauta Pamela Anderson in toata chestia asta? Se poate citi suferinta pe fata ei?! NOT! Putem sti daca ea este cu adevarat vegetariana, asa cum sustine?! NOT! Este doar o alta campanie de infundare economica, iar firma care s-a ocupat nu a stiut decat sa apeleze la micul artificiu care consta in asocierea imaginii unei vedete (Toti o stim pe Pam....) cu subiectul campaniei. Nimic nou. S-atunci ce ne atrage, sau ne dezgusta? Faptul ca vedem puii murind? Iar constiinta noastra se zbate pentru ca, macar 1 data in viata, toti am mancat la KFC? Posibil....
Oricum in 1 saptamana aceasta petitie va disparea...
Numa' Bine!
Ce ni se arata in acest filmulet? Cum se desfasoara practic obtinerea carnitei gustoasa pe care voi si noi toti o mancam la KFC. Groaznic, stiu.
Acum as vrea sa tratez problema numarul 2: ce pana mea cauta Pamela Anderson in toata chestia asta? Se poate citi suferinta pe fata ei?! NOT! Putem sti daca ea este cu adevarat vegetariana, asa cum sustine?! NOT! Este doar o alta campanie de infundare economica, iar firma care s-a ocupat nu a stiut decat sa apeleze la micul artificiu care consta in asocierea imaginii unei vedete (Toti o stim pe Pam....) cu subiectul campaniei. Nimic nou. S-atunci ce ne atrage, sau ne dezgusta? Faptul ca vedem puii murind? Iar constiinta noastra se zbate pentru ca, macar 1 data in viata, toti am mancat la KFC? Posibil....
Oricum in 1 saptamana aceasta petitie va disparea...
Numa' Bine!
Saturday, August 16, 2008
Sunday morning....
...e morning rau. E 6 fara 5. N-are rost sa scriu despre faptul ca este duminica dimineata si eu sunt treaza. Nu. Vreau sa impart cu voi linistea acestui moment minunat. Nu cred ca exista un moment mai linistit si mai calm pe pamant decat...duminica dimineata. Nu merg nici autobuzele, nu se aud nici avioanele, nu-s oameni pe strada si nici cainii nu mai latra. Stiti cum este linistea dinaintea unei furtuni? Cam asa este acum. Cred ca si tantarii dorm. Dimineata aceasta este de o calmitate maxima. Nu se aud masini claxonand, si nici oamenii injurand. Se aude doar sunetul tastelor mele....si poate un gand de dor,....
24
nani.alarma telefon.injuratura.oglinda.apa.periuta.geanta.masina.semafor.aglomeratie.accelerez.blocaj.injuratura.birou.oameni.injuratura.scandaluri.youtube.iaurt.messenger.masinarii.trantit usa.intimitate.youtube.cereale.facturi.injuratura.poze.acte.muzica.spargem usa.masina.semafor.caldura.trapa.scari.elan spre pat.nani.seara.afara.oameni.ce ne mai distraaam.masina.casa.internet.nani.
Thursday, August 14, 2008
Prima postare( In cadrul CCN) - de la Zen
Ajungem la o varsta cand ne vom gandi la trecutul ce nu se mai poate intoarce si astfel incercam sa ne agatam de ce a mai ramas.
Rand cu rand cartea vietii a fost scrisa, iar timpul ne-a plasat aici... inconstienti. In ochii nostrii se mai pot citi gandurile care odata nu si-au gasit drumul. Am iubit, am mintit... si am incercat, poate prea des, sa salvam ce a mai ramas din visele pe care le-am impartasit. Pretindem ca sfarsitul nu ne-a gasit dar ne vom risipi cand vantul va bate printre frunzele asternute.Tot ce ne-a mai ramas suntem noi... doi !
Ne mai iubim ca inainte ? Oare atunci chiar ne-am iubit ? Acum nu mai conteaza. A devenit obisnuinta. Dar atunci... atunci pe cine am iubit ? Nici asta nu mai conteaza. Greseala am facut-o, nu o mai pot repara.
Stau in pat si ma gandesc la inconstienta – boala a adolescentei – cu care tratam pe atunci problemele vietii, ale viitorului.
Ma indrept spre fereastra... e intuneric, liniste deplina... doar vantul adie usor voind parca sa-mi aline durerea ce-mi arde inima. Imi iau haina, palaria si bastonul si ies afara. Incep sa ma plimb pe langa locul unde odata a fost scoala in care am invatat... tot. Parca si acum ii mai pot simti parfumul ce umplea curtea si zambetul ce aparea ca o raza de lumina in zilele innorate.
Camp... ! Nu a mai ramas nimic din curtea care obisnuia sa fie plina; buruienile isi fac loc prin crapaturile ruinelor.
Obosit de atata macabru, ma asez pe o banca. La un moment dat o lumina puternica, stralucitoare m-a orbit. Aparuse din senin si se apropia spre mine pe fundalul acelei voci... de neuitat. Inima incepuse sa-mi bata din ce in ce mai tare, ca niciodata, iara man ace strangea bastonul cu o forta impresionanta si picioarele tremurande forma imaginea unui batran ce-L vazuse pe Isus.
M-am ridicat si am strigat la ea, asteptand-o cu bratele deschise. Lumina se apropia rapid. Imaginea devenea mai clara ... Nu era “ea” ! Ci o fetita care-i semana leit.Am ramas asa, cu bratele deschise, pentru inca cateva zeci de secunde pana mi-am revenit. Bataile inimii aproape ca incetasera. Imi aprind pipa ca sa ma calmez apoi ma asez pe banca. Prin fata mea trec doi tineri ce se imbratiseaza si se joaca cu picioarele prin frunzele cazute la pamant. Nepasarea si indiferenta fata de ziua de maine se pot citi pe fatal olr. Privirile ce si le arunca si gesturile uneori timide denota iubirea ce si-a pus stapanirea pe cei doi. Uitandu-ma la ei, o lacrima imi strabate obrazul batut de vreme, care incearca cateodata sa schiteze mici ramasite de bucurie ascunzand tristetea sufleteasca si greutatile vietii.
Asa eram si noi, doi tineri orbiti de tot ceea ce inseamna dragoste.
Acum nici nu mai stiu cum se scrie cuvantul; mi-a disparut aproape complet din vocabular, din suflet.
Am asteptat o zi intreaga si nu a venit.
Ajuns acasa, monotonia, fericita ca m-am intors, si-a reluat locul onorific din viata si inima mea, punandu-si inca odata pecetea pe gesturile si simtirile mele.
Rand cu rand cartea vietii a fost scrisa, iar timpul ne-a plasat aici... inconstienti. In ochii nostrii se mai pot citi gandurile care odata nu si-au gasit drumul. Am iubit, am mintit... si am incercat, poate prea des, sa salvam ce a mai ramas din visele pe care le-am impartasit. Pretindem ca sfarsitul nu ne-a gasit dar ne vom risipi cand vantul va bate printre frunzele asternute.Tot ce ne-a mai ramas suntem noi... doi !
Ne mai iubim ca inainte ? Oare atunci chiar ne-am iubit ? Acum nu mai conteaza. A devenit obisnuinta. Dar atunci... atunci pe cine am iubit ? Nici asta nu mai conteaza. Greseala am facut-o, nu o mai pot repara.
Stau in pat si ma gandesc la inconstienta – boala a adolescentei – cu care tratam pe atunci problemele vietii, ale viitorului.
Ma indrept spre fereastra... e intuneric, liniste deplina... doar vantul adie usor voind parca sa-mi aline durerea ce-mi arde inima. Imi iau haina, palaria si bastonul si ies afara. Incep sa ma plimb pe langa locul unde odata a fost scoala in care am invatat... tot. Parca si acum ii mai pot simti parfumul ce umplea curtea si zambetul ce aparea ca o raza de lumina in zilele innorate.
Camp... ! Nu a mai ramas nimic din curtea care obisnuia sa fie plina; buruienile isi fac loc prin crapaturile ruinelor.
Obosit de atata macabru, ma asez pe o banca. La un moment dat o lumina puternica, stralucitoare m-a orbit. Aparuse din senin si se apropia spre mine pe fundalul acelei voci... de neuitat. Inima incepuse sa-mi bata din ce in ce mai tare, ca niciodata, iara man ace strangea bastonul cu o forta impresionanta si picioarele tremurande forma imaginea unui batran ce-L vazuse pe Isus.
M-am ridicat si am strigat la ea, asteptand-o cu bratele deschise. Lumina se apropia rapid. Imaginea devenea mai clara ... Nu era “ea” ! Ci o fetita care-i semana leit.Am ramas asa, cu bratele deschise, pentru inca cateva zeci de secunde pana mi-am revenit. Bataile inimii aproape ca incetasera. Imi aprind pipa ca sa ma calmez apoi ma asez pe banca. Prin fata mea trec doi tineri ce se imbratiseaza si se joaca cu picioarele prin frunzele cazute la pamant. Nepasarea si indiferenta fata de ziua de maine se pot citi pe fatal olr. Privirile ce si le arunca si gesturile uneori timide denota iubirea ce si-a pus stapanirea pe cei doi. Uitandu-ma la ei, o lacrima imi strabate obrazul batut de vreme, care incearca cateodata sa schiteze mici ramasite de bucurie ascunzand tristetea sufleteasca si greutatile vietii.
Asa eram si noi, doi tineri orbiti de tot ceea ce inseamna dragoste.
Acum nici nu mai stiu cum se scrie cuvantul; mi-a disparut aproape complet din vocabular, din suflet.
Am asteptat o zi intreaga si nu a venit.
Ajuns acasa, monotonia, fericita ca m-am intors, si-a reluat locul onorific din viata si inima mea, punandu-si inca odata pecetea pe gesturile si simtirile mele.
Deschid oficial Campionatul de Colorat Noaptea -CCN
Daca va intrebati ce inseamna acest CCN, am sa va las singuri sa va dati raspunsul, dar va dau cateva hint-uri ajutatoare: ca sa puteti participa trebuie sa fiti posesor de Pasiune, Eleganta, Niste timp, Initiativa, si sa adorati bineinteles Sportul. Pentru cei care va considerati mai creativi, urmatoarele cerinte sunt obligatorii: Promiscuitate, dispus(a) la Alipire (de creatii), Simplitate in gandire, Addiction to it!
Va provoc sa-mi relatati povestile tuturor desenelor voastre nocturne, iar cea mai frumoasa, pasionala si plina de CULOARE va fi premiata cu o reclama gratuita pe acest blog!
Termenul limita este de azi incepanad 14.08.08 pana pe data de 15.09.08!!!
Mult succes, si ...Varf Ascutit!
Va provoc sa-mi relatati povestile tuturor desenelor voastre nocturne, iar cea mai frumoasa, pasionala si plina de CULOARE va fi premiata cu o reclama gratuita pe acest blog!
Termenul limita este de azi incepanad 14.08.08 pana pe data de 15.09.08!!!
Mult succes, si ...Varf Ascutit!
Wednesday, August 13, 2008
Tuesday, August 12, 2008
Restaurantul Moft
Situat pe langa Hotel Marriot, o locatie f frumoasa unde iti petreci timpul fabulos!
www.restaurantulmoft.ro
www.restaurantulmoft.ro
13 August - La Multi Ani, Oake!
Oake, sa fi fericit si sanatos, sa vi naibii mai repede acasa, sa ne aduci informatii noi si poze frumoase din Elvetia. Sa ai spor la invatat acolo si bafta in tot ce faci. La Multi Ani!
S-am zis...!
I'm telling you, ...vine rascoala barbatilor. Anul asta se va intampla cu siguranta.
Barbatii o iau razna!
Barbatii o iau razna!
Partea a 2-a a calatoriei mele - Kansass
Am plecat din NY spre Kansass intr-o dimineata, iar in Atlanta aveam legatura. Am pierdut-o. Am stat 7 ore in aeroport, incercand literalmente sa ma urc intr-unul din avioanele, care 1 data la 2 ore pleca spre Kansass. Intr-un final am reusit sa ajung teafara, iar bagajele mele ma asteptau deja in aeroportul de destinatie.
La Gazda mea, am intrat in casa prin garaj, deoarece nu era nimeni acasa. Ca sa aflu codul de la garaj, am oprit in aeroport pe cineva si am rugat frumos sa-mi imprumute mobilul ca sa pot suna la Alexandra. Zis si facut. Am luat un taxi de la aeroport, si m-am dus la adresa finala. Am intrat in casa. Eram safe.
Au trecut cateva zile, nunta a venit, a trecut, iar sederea mea in SUA se apropia de sfarsit. Pe data de 7 august m-am suit la bordul navei Boeing 767, in fata familie cu copil, iar in stapele meu un nenea care sforaia. Si m-am apucat sa ma uit la filme. Si cam asa am calatorit eu 17 ore....pana in Bucuresti. End of Story.
La Gazda mea, am intrat in casa prin garaj, deoarece nu era nimeni acasa. Ca sa aflu codul de la garaj, am oprit in aeroport pe cineva si am rugat frumos sa-mi imprumute mobilul ca sa pot suna la Alexandra. Zis si facut. Am luat un taxi de la aeroport, si m-am dus la adresa finala. Am intrat in casa. Eram safe.
Au trecut cateva zile, nunta a venit, a trecut, iar sederea mea in SUA se apropia de sfarsit. Pe data de 7 august m-am suit la bordul navei Boeing 767, in fata familie cu copil, iar in stapele meu un nenea care sforaia. Si m-am apucat sa ma uit la filme. Si cam asa am calatorit eu 17 ore....pana in Bucuresti. End of Story.
Lucruri pe care le-am facut si am uitat sa le pomenesc...
1: Inca de acasa am cautat pe internet despre vestitul tur Sex and the City: the Locations. Asa ca, informata fiind despre locul de unde era plecarea, m-am postat la o coada la bilete pentru acel tur. Tipul care le vindea( cu parinti aromani) a fost suficinet de dragut* incat sa-mi dea biletul gratis. Si m-am urcat in autobuzul aferent turului. Am fost la cel mai in voga sex-shop din NY - Pleasure Chest, de unde am cumparat niste...suveniruri. Am vizitat diferite locatii unde s-a filmat, strazi, piatete si baruri.
2: In Times Square m-am asezat sa ma odihnesc pe niste trepte in fata unui teatru, unde am tras cateva cadre cu un tip si o tipa de culoare.
3: Magazinele de pantofi din MeetPackin' District: Andra, daca erai acolo crapai....I touched some Manolos....Hehe!
4: La concert -cerul era plin de...avioane care stateau sa aterizeze. M-am minunat. Pur si simplu am numarat 22 de avioane care stateau la coada pentru aterizare.
5: Trinity Chapel, de langa Wall St. Mareata si frumoasa.
6: Multe altele pe care am sa mi le aduc aminte pe parcurs....
*chiar a fost dragut, eu nu l-am influentat cu nimic, ma jur!:D
2: In Times Square m-am asezat sa ma odihnesc pe niste trepte in fata unui teatru, unde am tras cateva cadre cu un tip si o tipa de culoare.
3: Magazinele de pantofi din MeetPackin' District: Andra, daca erai acolo crapai....I touched some Manolos....Hehe!
4: La concert -cerul era plin de...avioane care stateau sa aterizeze. M-am minunat. Pur si simplu am numarat 22 de avioane care stateau la coada pentru aterizare.
5: Trinity Chapel, de langa Wall St. Mareata si frumoasa.
6: Multe altele pe care am sa mi le aduc aminte pe parcurs....
*chiar a fost dragut, eu nu l-am influentat cu nimic, ma jur!:D
Monday, August 11, 2008
Day 5 - Brooklin Bridge!
Stiam ca in seara celei de-a cincea zi petrecute in Ny ma voi duce la concertul lui Sheril Crow, de la Jones Beach din Long Island. Am zis sa nu ma obosesc prea tare si sa ma duc spre Brooklin Bridge, pentru ca el mai ramasese de vizitat in afara de Statuia Libertatii. Zis si facut. M-am pus in metrou, m-am dus spre Brooklin Bridge, am reusit sa ajung acolo. Pot spune ca l-am mers pe tot pe jos. Partea pietonala a podului este impartita in 2: un sens pentru pietoni, si inca un sens pentru biciclisti. Constructia la el a inceput in anul 1869, si s-a terminat in 1883. Architect: John Augustus Roebling. Eu am montat trepiedul, dar nu mi-am dat seama ca o parte din el era asezat pe partea biciclistilor. Mi-am luat o injuratura de zile mari de la o tipa pe doua roti. Mi s-a parut destul de exagerat cum s-a manifestat, mai ales ca nu am incomodat-o, ea injurandu-ma numai ptr faptul ca i-am calcat teritoriul 5 cm. Poate ca ei au regulile lor, si asa stiu sa arate ca tin la ele. In fine, am trecut peste, si m-am apucat de poze. Era plin de turisti: mama tata fiu, copii, sportivi care alergau, bunici si parinti, toti ne plimbam pe Brooklin Bridge. Dupa ce am plecat de acolo, m-am indreptat spre Uptown Manhattan, ca sa iau unul dintre acele autobuze double-decker, pentru un tur al NY care a continut: Upper East Side, Manhattan, Brooklin, Downtown Manhattan. Am fost si in Brooklin, seara. Mi s-a parut destul de linistit. Dar trebuie sa va explic, pentru ca ma simt datoare sa clarific lucrurile: Brooklin si cu The Bronx sunt 2 cartiere total diferite, situate toatal aparte unul de celalalt. In Bronx este destul de periculos sa mergi, plus ca nu este nimic de vazut. Negrii avem si noi si ei. In schimb cred ca am facut o pasiune pentru mulatrii - sunt superbi! M-am oprit in drum spre casa la un StarBucks si mi-am luat cateva sandvishuri, si niste limonada, si am plecat spre metrou. Pe la ora 16 am ajuns in Queens rego Park unde stateam, si ep la ora 17 am plecat impreuna cu Mihai si Marina spre Jones Beach, unde avea sa se desfasoar concertul. Un teatru in aer liber, cu sute de locuri, unde nu aveai voie sa fumezi decat in locuri indicate de ei si nici sa faci poze sau sa filmezi cu aparate profesioniste. Din pacate nu am reusit sa fac nici o poza, pentru ca nu am putut sa trec de securitate cu aparatul. Stiam ca va canta Sheril Crow. Dar marea mea supriza a fost cand pe scena la inceputul concertului a aparut James Blunt!!! M-am bucurat nespus. Omul acesta are o voce deosebita, si o prezenta scenica de nedescris. Stiu ca multi il catalogheaza dupa cel mai cunoscut hit al lui "Goodbye my lover...", o melodie f trista de altfel. Ei bine, eu a trebuit sa stau cu sufletul la gura pana cand, la apusul soarelui deja, James Blunt canta pe scena, live la pianul lui "1973"!!! Vantul adia un pic, atmosfera era una de spectacol, ce sa va spun: M-AM SIMTIT EXTRAORDINAR!!! Despre Sheril Crow nu am prea multe de spus, pentru ca stiam dinaintea concertului cat de calitativ "lucreaza" ea: totul era pus la punct, jocul de lumini a fost unul foarte placut, iar calitatea sunetului de exceptie. Plus de asta Sheril Crow are o voce minunata. Am fost foarte emotionata in momentul in care ea si-a inceput concertul cu ajutorul unui cover, pe care....oricine ma cunoaste stie ca-l fredonez aproape zilnic: Johnny Nash - I can see clearly now. Un seara reusita! Mai aveam de petrecut inca 1 zi in NY.
Trebuia sa-mi fac bagajele, si crede-tima ca nu a fost usor. Am cumparat de toate pentru toti cei de acasa, cat si pentru mine. Asa ca m-am decis ca in ziua a 6-a sa o iau usurel si sa ma duc spre Statuia Libertatii, ultima de pe itinerariul meu. In drum spre ferry, pe care il luam de pe 42nd St. , m-am oprit la un restaurant care stiam inca de acasa ca este al unui roman stabilit in Ny. Crave on 42nd - un restaurant reusit. M-am intalnit acolo cu managerul roman -Dragos, care mi-a tinut companie la masa. Mi-a mai povestit despre viata din Ny, despre cat de greu i-a fost lui sa ajunga acolo, si despre cum este sa fii departe de casa atata timp. O discutie placuta over lunch. L-am salutat si i-am multumit, traversand strada spre ferry. Acolo soc: coada la ferry catre statuie era cam de 1 ora si jumate. Mi-am spus ca nu am ce face, si m-am consolat cu o inghetata, pe care am savurat-o la coada. Biletul pentru ferry m-a costst 30 $ pentru o croaziera de 3 ore care continea: turul insulei Manhattan pe Hudson River, apoi drumul pana la Statuia Libertatii, si...cam atat. Pe ferry, un ghid foarte bine pregatit, care semana mai mult a marinar, avea parul lung, tatuaje, si unghia de la degetul mic lasate lungi. Pot spune despre el ca era un pic infricosator. In fine, ne-a prezentat Manhattanul foarte frumos, cu insight-uri din istorie. Ne-a prezentat cladirile de pe apa intr-un ton informativ, cu mici jocuri de imaginatie. Am ajuns si la Lady Liberty, am pozat-o cu ajutorul noului meu obiectiv, si pot spune ca am facut cateva poze f. bune. Am vazut si unde trebuia sa ajunga si vestitul Titanic, la doc 17 in port. Apoi ne-a adus inapoi de unde am pornit, la baza 42nd St. Foarte frumos.
Trebuia sa-mi fac bagajele, si crede-tima ca nu a fost usor. Am cumparat de toate pentru toti cei de acasa, cat si pentru mine. Asa ca m-am decis ca in ziua a 6-a sa o iau usurel si sa ma duc spre Statuia Libertatii, ultima de pe itinerariul meu. In drum spre ferry, pe care il luam de pe 42nd St. , m-am oprit la un restaurant care stiam inca de acasa ca este al unui roman stabilit in Ny. Crave on 42nd - un restaurant reusit. M-am intalnit acolo cu managerul roman -Dragos, care mi-a tinut companie la masa. Mi-a mai povestit despre viata din Ny, despre cat de greu i-a fost lui sa ajunga acolo, si despre cum este sa fii departe de casa atata timp. O discutie placuta over lunch. L-am salutat si i-am multumit, traversand strada spre ferry. Acolo soc: coada la ferry catre statuie era cam de 1 ora si jumate. Mi-am spus ca nu am ce face, si m-am consolat cu o inghetata, pe care am savurat-o la coada. Biletul pentru ferry m-a costst 30 $ pentru o croaziera de 3 ore care continea: turul insulei Manhattan pe Hudson River, apoi drumul pana la Statuia Libertatii, si...cam atat. Pe ferry, un ghid foarte bine pregatit, care semana mai mult a marinar, avea parul lung, tatuaje, si unghia de la degetul mic lasate lungi. Pot spune despre el ca era un pic infricosator. In fine, ne-a prezentat Manhattanul foarte frumos, cu insight-uri din istorie. Ne-a prezentat cladirile de pe apa intr-un ton informativ, cu mici jocuri de imaginatie. Am ajuns si la Lady Liberty, am pozat-o cu ajutorul noului meu obiectiv, si pot spune ca am facut cateva poze f. bune. Am vazut si unde trebuia sa ajunga si vestitul Titanic, la doc 17 in port. Apoi ne-a adus inapoi de unde am pornit, la baza 42nd St. Foarte frumos.
Day 3 - Day 4
Dupa ce am terminat cu maretele cladiri, ma astepta la ora 19:20 spectacolul Jersey Boys de pe Broadway. Am ajuns acolo, am predat biletul - ei au masini electronice care il citesc - si am intrat in sala. Mare, incapatoare, ce-i drept randurile erau destul de apropiate, si la un moment dat am si amortit. Aveam cu mine rucsacul si geanta aparatului foto + doua pungi. Cam greu. Sala era echipata cu un sistem de aer conditionat - voi mai reveni asupra A/C din SUA - si de altfel cu un sistem sorround f. bun. Se auzea perfect. Gongul a batut, iar musicalul a inceput. Despre calitatea lui nu are rost sa va povestesc, voi caracteriza totul in 3 cuvinte - calitate, emotie, show. Toata lumea stia melodiile celor de la 4 Seasons, si ale lui Frankie Valli, pentru ca musicalul era despre viata si opera lor. Emotii si stari placute din plin. Am regretat ca a durat numai 2 ore jumate. Apoi am iesit si m-am mai plimbat prin Times Square, pentru ca deja era seara....plin de reclame, lume cu duiumul, prin urmare m-am lasat iar pierduta prin ea. Am tras la un mom dat pe dreapta intr-un barulet si am baut o bere, admirand lumea si cum se distreaza. Nu mult diferit fata de noi. M-am indreptat apoi spre metrou, desi era deja ora 1 in noapte, la ei metroul functioneaza non stop. Am stat cam 30 min pana a venit cel care-mi trebuia mie, respectiv R-ul, si m-am dus spre Queens. In vagon am fost singura practic, desi mai incolo era un om al strazii destul de messed-up. Am adormit cu gandul la vocile celor din musical.
In cea de-a 4-a zi, m-am indreptat spre Soho, si apoi spre Meetpakin' District - se denumeste asa din cauza ca pe vremuri, acum 100 de ani, acolo erau foarte multe fabrici care se ocupau cu impachetatul carnii. In Soho - cel mai scump cartier din NY - am descoperit stradute pline de magazine si barulete, iar in Meetpakin' District atmosfera era un pic mai pariziana, pe acelasi stil de magazine aglomerate, si barulete si cafenele din metru in metru. Acolo nu erau zgarie nori, ci doar case si bloculete din acelea cu scari de evacuare negre. L-am parcurs pe jos, si asta mi-a luat cam 4 - 5 ore cu tot cu opriri. Am ajuns la o intersectie destul de mare care ducea spre Brooklin Bridge. Acolo am gasit o mica piateta cu o fantana in mijloc. Zona se numeste Brooklin City Hall, si este superba. Acolo este capul de sud al Manhattanului, cat si cea mai sudca statie de metrou de pe insula. M-am asezat pe o banca situata langa fantana. Am inceput sa-i fac poze. Atmosfera era foarte linistita, iar oamenii tranzitau piateta, sau se opreau pe cate o banca pentru a savura pranzul la pachet in fata acelei fantani minunate. La cateva banci mai incolo, am observat un tip, in jur de 25 de ani, care statea pe banca, cu ochelari de orb, cu baston si cu palaria pe cap. In maini avea un ziar pe care, ulterior am aflat ca se prefacea ca-l citea. I-am facut cateva poze si i le-am aratat, asa intrand si in vorba cu el. Jared, caci asa il cheama, mi-a povestit ca el este actor, si ca munceste in NY momentan, dar ca se relocheaza pe unde il duc contractele. Acum juca rolul unui orb, facand parte dintr-un jocprototip Quest, pe care-l puteti gasi pe www.accomplicetheshow.com . Era profesionist. Am stat amandoi pe acea banca, si desi ploaia ne-a prins acolo, am continuat sa stam jos admirand peisajul si oamenii. Am luat apoi masa impreuna pe o strada dintre acelea de pe langa piateta, apoi in jurul orei 15 eu m-am dus spre Wall St. care era in apropiere. Acolo am vazut Bursa, statuia lui George Wasington, cladirea Trump si multe alte atractii. Tin sa va povestesc despre grupul de chinezi peste care am dat. Un grup in jur de 30 de persoane, care stateau in fata statuiei lui Wasington si se minunau. Mie mi se pare ca oamenii acestia au fete facute special pentru a se minuna, parandumi-se foarte haiosi. M-am intors inapoi la Jared in piateta, unde l-am gasit literalmente "working his magic on the ppl", pentru ca isi exersa talentul actoricesc asupra lor, in cadrul jocului din care facea parte. Ne-am despartit in jurul orei 17 cand el m-a condus inapoi in Soho, de unde am luat metroul spre casa. La metroou jos, erau 2 negri, unul canta la saxofon si celalalt la chitara. Exact ca in filme. Le-am facut o poza si m-am suit in metrou, spre casa. Ajunsa fiind, m-am schimbat si am iesit inapoi in Manhattan, luand car-service - 32$, pana pe Bleeker St. unde m-am intalnit cu Marina si Mihai, gazdele mele, intr-un bar. Destul de frumos, cu o structura de lemn. Pot spune ca eram destul de obosita, asa ca am baut 2 Cosmopolitan, si ne-am indreptat inapoi spre Queens. Am adormit cu gandul la fantana din piateta de langa Brooklin City Hall.
In cea de-a 4-a zi, m-am indreptat spre Soho, si apoi spre Meetpakin' District - se denumeste asa din cauza ca pe vremuri, acum 100 de ani, acolo erau foarte multe fabrici care se ocupau cu impachetatul carnii. In Soho - cel mai scump cartier din NY - am descoperit stradute pline de magazine si barulete, iar in Meetpakin' District atmosfera era un pic mai pariziana, pe acelasi stil de magazine aglomerate, si barulete si cafenele din metru in metru. Acolo nu erau zgarie nori, ci doar case si bloculete din acelea cu scari de evacuare negre. L-am parcurs pe jos, si asta mi-a luat cam 4 - 5 ore cu tot cu opriri. Am ajuns la o intersectie destul de mare care ducea spre Brooklin Bridge. Acolo am gasit o mica piateta cu o fantana in mijloc. Zona se numeste Brooklin City Hall, si este superba. Acolo este capul de sud al Manhattanului, cat si cea mai sudca statie de metrou de pe insula. M-am asezat pe o banca situata langa fantana. Am inceput sa-i fac poze. Atmosfera era foarte linistita, iar oamenii tranzitau piateta, sau se opreau pe cate o banca pentru a savura pranzul la pachet in fata acelei fantani minunate. La cateva banci mai incolo, am observat un tip, in jur de 25 de ani, care statea pe banca, cu ochelari de orb, cu baston si cu palaria pe cap. In maini avea un ziar pe care, ulterior am aflat ca se prefacea ca-l citea. I-am facut cateva poze si i le-am aratat, asa intrand si in vorba cu el. Jared, caci asa il cheama, mi-a povestit ca el este actor, si ca munceste in NY momentan, dar ca se relocheaza pe unde il duc contractele. Acum juca rolul unui orb, facand parte dintr-un jocprototip Quest, pe care-l puteti gasi pe www.accomplicetheshow.com . Era profesionist. Am stat amandoi pe acea banca, si desi ploaia ne-a prins acolo, am continuat sa stam jos admirand peisajul si oamenii. Am luat apoi masa impreuna pe o strada dintre acelea de pe langa piateta, apoi in jurul orei 15 eu m-am dus spre Wall St. care era in apropiere. Acolo am vazut Bursa, statuia lui George Wasington, cladirea Trump si multe alte atractii. Tin sa va povestesc despre grupul de chinezi peste care am dat. Un grup in jur de 30 de persoane, care stateau in fata statuiei lui Wasington si se minunau. Mie mi se pare ca oamenii acestia au fete facute special pentru a se minuna, parandumi-se foarte haiosi. M-am intors inapoi la Jared in piateta, unde l-am gasit literalmente "working his magic on the ppl", pentru ca isi exersa talentul actoricesc asupra lor, in cadrul jocului din care facea parte. Ne-am despartit in jurul orei 17 cand el m-a condus inapoi in Soho, de unde am luat metroul spre casa. La metroou jos, erau 2 negri, unul canta la saxofon si celalalt la chitara. Exact ca in filme. Le-am facut o poza si m-am suit in metrou, spre casa. Ajunsa fiind, m-am schimbat si am iesit inapoi in Manhattan, luand car-service - 32$, pana pe Bleeker St. unde m-am intalnit cu Marina si Mihai, gazdele mele, intr-un bar. Destul de frumos, cu o structura de lemn. Pot spune ca eram destul de obosita, asa ca am baut 2 Cosmopolitan, si ne-am indreptat inapoi spre Queens. Am adormit cu gandul la fantana din piateta de langa Brooklin City Hall.
Day 3
Dupa aceasta zi in care am stat non stop in picioare, m-am dus seara spre casa, cu metroul - asa cum ma obisnuisem. Am iesit impreuna cu gazdele mele in cartierul Astoria, cartier dedicat grecilor, sau europenilor in mare. Acolo ne-am dus la o berarie construita exact in asa fel incat sa semene cu cele europene. O terasa intinsa, cu mese de lemn si banci lungi ( gen Motoare), unde puteai consuma carnati cu cartofi prajiti si bere de toate felurile. Am cunoscut acolo romani stabiliti de ani de zile in NY, care ajunsesera sa lucreze in companii destul de mari. Oameni care si-au schimbat destinul, plecand din Romania sau Grecia, si care in SUA au reusit. Le port admiratie. Pentru ca era destul de tarziu in noapte - aprox. 2 noaptea - ne-am decis sa ne retragem. Am dormit cam 5 ore.
Cea de-a treia zi petrecuta in NY s-a dovedit a fi una foarte plina. Mi-am fixat 2 obiective, mai mult sau mai putin turistice: Rockefeller Building cu Radio City Hall si Times Square, si apoi Ground 0 - unde au fost cladirile World Trade Center. La Top Of The Rock am ajuns pe la ora 10 dimineata. Am stat la o coada de 30 min, ca sa urc. Sunt cam 80 de etaje, iar cu liftul 15 secunde. Simteam cum mi se infunda urechile. Liftul era descoperit, iar in sus pe masura ce urcai, puteai vedea niste lumini albastre si galbene, care iti insoteau urcarea. Cand usile liftului s-au deschis....am avut o mica senzatie de frica. Eram in open air, deasupra NY-ului. Ceva fantastic! Puteam vedea de acolo tot Manhattan-ul, Oceanul Atlantic cu Statuia Libertatii, ceilalti zgarie nori, iar in mijloc trona grandiosul Central Park, pe care-l vizitasem in prima zi. Parea ca un tablou, la fel ca in pozele pe care le vazusem pana atunci. Puteai urca inca un nivel pe jos, unde ieseai pe o terasa deschisa, fara aparatoarele de vant sau masurile de siguranta care existau la nivelul de mai jos. M-am dus si eu, cu pasi mici spre acel nivel. Sincera sa fiu, ma tineam de bara de pe scari cum nu m-am tinut pana acum de nimic. Acolo iti poti dovedi frica de inaltime foarte usor, si in plus de asta ai parte de cea mai bestiala si grandioasa vedere asupra NY-ului. Mi-a luat 30 de minute sa ma obisnuiesc cu locul in care eram, iar in tot acest timp am facut poze, am admirat cladirile de sus, si tot asa. Am vrut sa montez si trepiedul, insa un bodyguard de acolo mi-a spus ca este interzis. Mi-a parut extrem de rau, deoarece doream sa fac poze la acel peisaj superb. Mi-am cumparat cateva suveniruri si am coborat la sol. M-am uitat in sus si m-am minunat. Cred ca atunci am realizat cat de sus am fost cu 10 minute in urma. Toata aceasta experienta m-a costat in jur de 40$, evident fara suveniruri.
Langa Rockefeller Building, se afla Radio City Hall, unde deobicei seara are loc spectacolul de cabaret as putea sa-i spun, cu vestitele doamne denumite The Rocketts.
Pana la Times Square erau de mers cateva intersectii. Zis si facut. Am ajuns acolo, unde m-am lasat purtata de multime. Cred ca este cel mai aglomerat loc de pe pamant, in afara de metroul chinezilor. As dori sa pot da o cifra care sa reperezinte cu aproximatie numarul oamenilor care tranziteaza Times Square-ul, atat la suprafata cat si cu metroul. Dar nu pot. Am gasit acolo vestitele cladiri cu reclame grandioase, sediul MTV de unde se transmite TRL, si diferite locatii si restaurante, in care am intrat si eu de altfel ca sa iau pranzul.
Times Square-ul se intersecteaza cu Broadway, ...da vestitul Broadway. Am intrat la unul dintre teatrele de acolo, si mi-am luat bilet la un Musical: The Jersey Boys. Este bazat pe viata si opera lui Frankie Vallie and The 4 Seasons. Aveam sa ma intorc la ora 6 sa-mi ridic biletul care m-a costat 120$. Continunadu-mi periplul prin NY, m-am indreptat spre metrou, dar nu inainte de a-mi satisface curiozitatea in ceea ce privea vestitii Hot-Dog de pe strazile NY. Luand unul, am coborat la metrou, cu directia Ground 0 - WTC Site. Am ajuns acolo, si nu stiam in ce parte sa o apuc. Iarasi eram inconjurata de multime datorita locatiei, si nu este vorba doar de turisti ci si despre faptul ca acolo se afla si Port Authority - baza de unde poti lua metroul spre Jersey, sau autobuze spre alte state din SUA. Un loc strategic. Intr-un final am ajuns si la Ground 0. Garduri marete care imprejmuiau ceea ce au fost cele doua turnuri gemene. O mica biserica se afla langa locatie, iar acolo erau lumanari aprinse, si flori si poze si amintiri aduse pentru oamenii care au murit. Intamplator am vazut un barbat pe la 35 de ani care statea langa bisericuta si se uita in gol. Am aflat mai tarziu ca fusese in unul dintre turnuri, la 9/11. Apucase sa iasa din prima cladire. Insa nu si nevasta lui. Mi-au dat lacrimile. Am aprins si eu cateva lumanari si am plecat. Nu m-am mai intors. Nu am putut.
Cea de-a treia zi petrecuta in NY s-a dovedit a fi una foarte plina. Mi-am fixat 2 obiective, mai mult sau mai putin turistice: Rockefeller Building cu Radio City Hall si Times Square, si apoi Ground 0 - unde au fost cladirile World Trade Center. La Top Of The Rock am ajuns pe la ora 10 dimineata. Am stat la o coada de 30 min, ca sa urc. Sunt cam 80 de etaje, iar cu liftul 15 secunde. Simteam cum mi se infunda urechile. Liftul era descoperit, iar in sus pe masura ce urcai, puteai vedea niste lumini albastre si galbene, care iti insoteau urcarea. Cand usile liftului s-au deschis....am avut o mica senzatie de frica. Eram in open air, deasupra NY-ului. Ceva fantastic! Puteam vedea de acolo tot Manhattan-ul, Oceanul Atlantic cu Statuia Libertatii, ceilalti zgarie nori, iar in mijloc trona grandiosul Central Park, pe care-l vizitasem in prima zi. Parea ca un tablou, la fel ca in pozele pe care le vazusem pana atunci. Puteai urca inca un nivel pe jos, unde ieseai pe o terasa deschisa, fara aparatoarele de vant sau masurile de siguranta care existau la nivelul de mai jos. M-am dus si eu, cu pasi mici spre acel nivel. Sincera sa fiu, ma tineam de bara de pe scari cum nu m-am tinut pana acum de nimic. Acolo iti poti dovedi frica de inaltime foarte usor, si in plus de asta ai parte de cea mai bestiala si grandioasa vedere asupra NY-ului. Mi-a luat 30 de minute sa ma obisnuiesc cu locul in care eram, iar in tot acest timp am facut poze, am admirat cladirile de sus, si tot asa. Am vrut sa montez si trepiedul, insa un bodyguard de acolo mi-a spus ca este interzis. Mi-a parut extrem de rau, deoarece doream sa fac poze la acel peisaj superb. Mi-am cumparat cateva suveniruri si am coborat la sol. M-am uitat in sus si m-am minunat. Cred ca atunci am realizat cat de sus am fost cu 10 minute in urma. Toata aceasta experienta m-a costat in jur de 40$, evident fara suveniruri.
Langa Rockefeller Building, se afla Radio City Hall, unde deobicei seara are loc spectacolul de cabaret as putea sa-i spun, cu vestitele doamne denumite The Rocketts.
Pana la Times Square erau de mers cateva intersectii. Zis si facut. Am ajuns acolo, unde m-am lasat purtata de multime. Cred ca este cel mai aglomerat loc de pe pamant, in afara de metroul chinezilor. As dori sa pot da o cifra care sa reperezinte cu aproximatie numarul oamenilor care tranziteaza Times Square-ul, atat la suprafata cat si cu metroul. Dar nu pot. Am gasit acolo vestitele cladiri cu reclame grandioase, sediul MTV de unde se transmite TRL, si diferite locatii si restaurante, in care am intrat si eu de altfel ca sa iau pranzul.
Times Square-ul se intersecteaza cu Broadway, ...da vestitul Broadway. Am intrat la unul dintre teatrele de acolo, si mi-am luat bilet la un Musical: The Jersey Boys. Este bazat pe viata si opera lui Frankie Vallie and The 4 Seasons. Aveam sa ma intorc la ora 6 sa-mi ridic biletul care m-a costat 120$. Continunadu-mi periplul prin NY, m-am indreptat spre metrou, dar nu inainte de a-mi satisface curiozitatea in ceea ce privea vestitii Hot-Dog de pe strazile NY. Luand unul, am coborat la metrou, cu directia Ground 0 - WTC Site. Am ajuns acolo, si nu stiam in ce parte sa o apuc. Iarasi eram inconjurata de multime datorita locatiei, si nu este vorba doar de turisti ci si despre faptul ca acolo se afla si Port Authority - baza de unde poti lua metroul spre Jersey, sau autobuze spre alte state din SUA. Un loc strategic. Intr-un final am ajuns si la Ground 0. Garduri marete care imprejmuiau ceea ce au fost cele doua turnuri gemene. O mica biserica se afla langa locatie, iar acolo erau lumanari aprinse, si flori si poze si amintiri aduse pentru oamenii care au murit. Intamplator am vazut un barbat pe la 35 de ani care statea langa bisericuta si se uita in gol. Am aflat mai tarziu ca fusese in unul dintre turnuri, la 9/11. Apucase sa iasa din prima cladire. Insa nu si nevasta lui. Mi-au dat lacrimile. Am aprins si eu cateva lumanari si am plecat. Nu m-am mai intors. Nu am putut.
Sunday, August 10, 2008
E foarte greu cu recuperarea somnului. Unde ramasesem? A, la momentul cand am ajuns in Manhattan. Acolo am ajuns cu metroul R. Sa va spun despre reteaua lor de metrou: au cel putin 20 de linii pentru centru, inca 10 pentru suburbii, si inca 3 pentru Bronx. Se poate folosi si metroul pentru a ajunge de pe continent pe insula Manhattan, respectiv R-ul, pe care-l foloseam zilnic. Mi-am achizitionat un pass in valoare de 20 $, cu care puteam calatori si pe deasupra cu autobuzul. In metrou puteai intalni tooooate natiile lumii. Si nu mare mi-a fost supriza cand am auzit limba romaneasca in jurul meu. Erau doua doamne care locuiau in Queens. M-am bagat in vorba cu ele, le-am povestit despre calatoria mea, si mi-au dat numerele lor de telefon, spunandu-mi ca daca voi mai dori sa vin la NY, ma vor gazdui cu mare drag. Am iesit la suprafata, in fata intrarii de sud a maretului Central Park. Nu va puteti imagina cat de mare este acest parc. Pe fiecare alee poti gasi lucruri care sa iti atraga atentia, gen: parcuri, terenuri de baseball, clovni si multe alte atractii turistice. Cred ca cea mai importanta a fost Gradina Zoo din partea de sud a parcului.
In parc am reusit sa fac cateva poze frumoase, cu ajutorul trepiedului imprumutat de la Sebi - stii ca-ti raman datoare.
A doua zi m-am dus sa-mi iau bilet la Metropolitan Museum - MET, pe care l-am vizitat in jumate de zi. Acolo am vazut dovezi ale tuturor culturilor de pe aceasta planeta. Erau foarte multi turisti, iar eu m-am cam ratacit printre ei. Mi-am cumparat un poster de acolo, pe care va trebui sa il inramez aici, acasa.
In parc am reusit sa fac cateva poze frumoase, cu ajutorul trepiedului imprumutat de la Sebi - stii ca-ti raman datoare.
A doua zi m-am dus sa-mi iau bilet la Metropolitan Museum - MET, pe care l-am vizitat in jumate de zi. Acolo am vazut dovezi ale tuturor culturilor de pe aceasta planeta. Erau foarte multi turisti, iar eu m-am cam ratacit printre ei. Mi-am cumparat un poster de acolo, pe care va trebui sa il inramez aici, acasa.
Saturday, August 09, 2008
Tot ceea ce a insemnat aceasta aventura....part I
E ora 4 dimineata. Da...am petrecut cand am ajuns acasa. Nu m-am putut abtine. Nu puteam gasi un moment mai propice sa scriu despre sentimentele pe care am sa le pastrez o viata, de acum incolo. Sentimentele si emotiile pe care New York-ul mi le-a oferit. Zi dupa zi, ora dupa ora, colt dupa colt, pentru ca acolo poti vedea cate un lucru interesant la fiecare intersectie. Si credeti-ma, ...chiar am mers din colt in colt, pentru ca nu am vrut sa pierd nimic.
Incep prin a spune ca NY-ul m-a invatat sa nu mai pierd timpul aiurea. Si mi-as dori din tot sufletul ca persoanele pe care le am langa mine zi de zi, sa ma inteleaga, si sa accepte faptul ca viata este un lucru minunat. Sa conceapa faptul ca VIATA este cea care ne daruieste oportunitatea unica de a realiza LUCRURI - importante sau nu.Mi-am dorit sa scriu in acest blog live, dar in NY internetul era destul de scump - 5$,15 minute. Asa ca, m-am refugiat in bratele agendei mele, asternand pe cateva pagini cateva idei despre ceea ce am simtit, am experimentat...si totul ca sa nu uit cate au fost. Caci au fost....
De pe aeroportul Otopeni, m-am imbarcat la bordul unei aeronave Boeing 767, destul de maricel. Aerul conditionat din avion m-a facut sa termur la un momentdat, dar stiam ca acesta este singurul mod de a ajunge acolo unde-mi doream. Stiu ca multora le este frica de avion. Pana si mie mi-a fost. Tot timpul in avion mi-am contabilizat viata. Nu ma intrebati de ce. Mintea omului poate face multe, aceasta fiind concluzia la care am ajuns cand am aterizat pe aeroportul JFK, in NY. O experienta minunata. Vorba mamei mele - careia am sa-i multumesc o viata - "Sa vezi atunci cand aterizezi, cum vei avea impresia ca te "gadila" zgarie-norii in talpa". Va spun sincer ca aceasta a fost senzatia pe care am avut-o la aterizare, deoarece in acel moment, ca sa ajungi pe pista, treci pe deasupra Manhattan-ului, implicit pe deasupra zgarie-norlior. Ce am simtit? Un pic de frica, adrenalina, si nerabdare. Pentru mine, combinatia perfecta. Dupa ce am survolat NY 1 ora din cauza aglomeratiei, am aterizat. La vama trebuia sa prezentam actele, pentru utimul interviu. Degeaba ai viza daca nu treci de portile de la interviu. Poti sta in cap, poti implora, poti ajunge la exasperare asa cum am vazut o familie careia i s-a refuzat in fata mea accesul in America. Trist.
Eu am trecut. Mi-am ridicat bagajul si m-am dus spre locul unde am stat aproximativ o saptamana. In Queens, mai exact Rego Park. Un cartier din Queens, unde tornau rusii, romanii si chinezii. Magazine de legume/fructe/carne, pentru ca majoritatea imigrantilor cu asta se ocupa - comert. Mi-am lasat bagajele in casa, si cu ajutorul gazdelor mele Mihai si Marina, am plecat spre Manhattan - o distanta de 25 min pe autostrada. Sau cu metroul 1h si 30 min. Acolo....strazi pline de baruri, restaurante si oameni. Oameni care cautau un loc sa manance, sa petreaca sau sa socializeze. Oameni deschisi si doritori de companie. Oameni veseli si relaxati. Oameni cum nu sunt in Romania. Ne-am oprit la un restaurant mexican vis-a-vis de vestitul bar de jazz Blue Note. Mi-as fi dorit sa ma duc in Blue Note, dar era deja tarziu si nu mai era nici un fel de reprezentanta live. Am mancat mexican, si m-am dus sa dorm un pic. De ce zic un pic? Pentru ca la 7 jumate dimineata mi-am dat trezirea cu gandul sa o iau la picior spre Manhattan.
7:30 - ceasul a sunat, la 8 dimineata ieseam pe usa, iar cu ajutorul metroului - care este foarte bine organizat, am ajuns la 9 in marele Manhattan. M-am decis ca prima mea oprire sa fie Central Park. Este un parc grandios, cu un lac mare in mijloc, cu o gradina zoo. Inainte de a ajunge la gradina, am "agatat" doua doamne care doreau si ele sa mearga in acelasi loc. Ne-am imprietenit si am vizitat impreuna Gradina Zoo din Central Park. Am vazut pinguini, ursi polari, foci si tot felul de minunatii. Doamnele cu care eram, proveneau din Orlando, si erau pentru prima oara in NY. Erau destul de varstnice, moment in care am realizat ca nu multi dintre americani ies din perimetrul statului in care traiesc, dupa spusele lor.
Dupa ce mi-am luat la revedere de la ele, mi-am continuat periplul prin NY. M-am dus la cea mai apropiata gura de metrou si am luat A-ul spre urmatoarea locatie - 5th Avenue. Celebrul 5th Avenue. Bulevardul cu cele mai scumple cladiri si blocuri de locuinte. L-am mers pe tot pe jos si mi-a luat aproximativ 3 ore sa-l parcurg. Cladirile si grandoarea lor m-au intimidat un pic, de altfel si gatul meu incepea sa amorteasca, deoarece stateam numai cu ochii in sus spre zgarienorii de locuinte. Maretii. Am aflat ulterior ca Manhattanul este situat pe stanca, si de aceea se poate construi, el fiind o insula adiacenta continentului. Queens-ul este pe continent, iar Manhattan-ul este pe insula formata din cele 3 cartiere mari: The Bronx, Brooklin si cel mentionat mai devreme. Obiectivul turistic preferat al oamenilor care vin in NY - Manhattan. Am sa ma opresc acum din povestire si am sa ma duc sa dorm - am de recuperat ore bune de somn. Maine revin, continuand povestirea.
Numai Bine!
Incep prin a spune ca NY-ul m-a invatat sa nu mai pierd timpul aiurea. Si mi-as dori din tot sufletul ca persoanele pe care le am langa mine zi de zi, sa ma inteleaga, si sa accepte faptul ca viata este un lucru minunat. Sa conceapa faptul ca VIATA este cea care ne daruieste oportunitatea unica de a realiza LUCRURI - importante sau nu.Mi-am dorit sa scriu in acest blog live, dar in NY internetul era destul de scump - 5$,15 minute. Asa ca, m-am refugiat in bratele agendei mele, asternand pe cateva pagini cateva idei despre ceea ce am simtit, am experimentat...si totul ca sa nu uit cate au fost. Caci au fost....
De pe aeroportul Otopeni, m-am imbarcat la bordul unei aeronave Boeing 767, destul de maricel. Aerul conditionat din avion m-a facut sa termur la un momentdat, dar stiam ca acesta este singurul mod de a ajunge acolo unde-mi doream. Stiu ca multora le este frica de avion. Pana si mie mi-a fost. Tot timpul in avion mi-am contabilizat viata. Nu ma intrebati de ce. Mintea omului poate face multe, aceasta fiind concluzia la care am ajuns cand am aterizat pe aeroportul JFK, in NY. O experienta minunata. Vorba mamei mele - careia am sa-i multumesc o viata - "Sa vezi atunci cand aterizezi, cum vei avea impresia ca te "gadila" zgarie-norii in talpa". Va spun sincer ca aceasta a fost senzatia pe care am avut-o la aterizare, deoarece in acel moment, ca sa ajungi pe pista, treci pe deasupra Manhattan-ului, implicit pe deasupra zgarie-norlior. Ce am simtit? Un pic de frica, adrenalina, si nerabdare. Pentru mine, combinatia perfecta. Dupa ce am survolat NY 1 ora din cauza aglomeratiei, am aterizat. La vama trebuia sa prezentam actele, pentru utimul interviu. Degeaba ai viza daca nu treci de portile de la interviu. Poti sta in cap, poti implora, poti ajunge la exasperare asa cum am vazut o familie careia i s-a refuzat in fata mea accesul in America. Trist.
Eu am trecut. Mi-am ridicat bagajul si m-am dus spre locul unde am stat aproximativ o saptamana. In Queens, mai exact Rego Park. Un cartier din Queens, unde tornau rusii, romanii si chinezii. Magazine de legume/fructe/carne, pentru ca majoritatea imigrantilor cu asta se ocupa - comert. Mi-am lasat bagajele in casa, si cu ajutorul gazdelor mele Mihai si Marina, am plecat spre Manhattan - o distanta de 25 min pe autostrada. Sau cu metroul 1h si 30 min. Acolo....strazi pline de baruri, restaurante si oameni. Oameni care cautau un loc sa manance, sa petreaca sau sa socializeze. Oameni deschisi si doritori de companie. Oameni veseli si relaxati. Oameni cum nu sunt in Romania. Ne-am oprit la un restaurant mexican vis-a-vis de vestitul bar de jazz Blue Note. Mi-as fi dorit sa ma duc in Blue Note, dar era deja tarziu si nu mai era nici un fel de reprezentanta live. Am mancat mexican, si m-am dus sa dorm un pic. De ce zic un pic? Pentru ca la 7 jumate dimineata mi-am dat trezirea cu gandul sa o iau la picior spre Manhattan.
7:30 - ceasul a sunat, la 8 dimineata ieseam pe usa, iar cu ajutorul metroului - care este foarte bine organizat, am ajuns la 9 in marele Manhattan. M-am decis ca prima mea oprire sa fie Central Park. Este un parc grandios, cu un lac mare in mijloc, cu o gradina zoo. Inainte de a ajunge la gradina, am "agatat" doua doamne care doreau si ele sa mearga in acelasi loc. Ne-am imprietenit si am vizitat impreuna Gradina Zoo din Central Park. Am vazut pinguini, ursi polari, foci si tot felul de minunatii. Doamnele cu care eram, proveneau din Orlando, si erau pentru prima oara in NY. Erau destul de varstnice, moment in care am realizat ca nu multi dintre americani ies din perimetrul statului in care traiesc, dupa spusele lor.
Dupa ce mi-am luat la revedere de la ele, mi-am continuat periplul prin NY. M-am dus la cea mai apropiata gura de metrou si am luat A-ul spre urmatoarea locatie - 5th Avenue. Celebrul 5th Avenue. Bulevardul cu cele mai scumple cladiri si blocuri de locuinte. L-am mers pe tot pe jos si mi-a luat aproximativ 3 ore sa-l parcurg. Cladirile si grandoarea lor m-au intimidat un pic, de altfel si gatul meu incepea sa amorteasca, deoarece stateam numai cu ochii in sus spre zgarienorii de locuinte. Maretii. Am aflat ulterior ca Manhattanul este situat pe stanca, si de aceea se poate construi, el fiind o insula adiacenta continentului. Queens-ul este pe continent, iar Manhattan-ul este pe insula formata din cele 3 cartiere mari: The Bronx, Brooklin si cel mentionat mai devreme. Obiectivul turistic preferat al oamenilor care vin in NY - Manhattan. Am sa ma opresc acum din povestire si am sa ma duc sa dorm - am de recuperat ore bune de somn. Maine revin, continuand povestirea.
Numai Bine!
A la maison...in sfarsit!
Am ajuns acasa.
Totul e asa cum am lasat, ceea ce este destul de bine. Ma doare capul groaznic din cauza avionului si a aerului conditionat din el. Nu mai sunt "fan" avion. De la aeroport am venit direct la servici. Stiu Bursuc, sunt nebuna. Stiu...
Am sa ma duc acum acasa...si am sa ma apuc sa scriu despre ceea ce as putea sa denumesc foarte usor..."Aventura vietii mele".
Numa' Bine!
Totul e asa cum am lasat, ceea ce este destul de bine. Ma doare capul groaznic din cauza avionului si a aerului conditionat din el. Nu mai sunt "fan" avion. De la aeroport am venit direct la servici. Stiu Bursuc, sunt nebuna. Stiu...
Am sa ma duc acum acasa...si am sa ma apuc sa scriu despre ceea ce as putea sa denumesc foarte usor..."Aventura vietii mele".
Numa' Bine!
Tuesday, August 05, 2008
Un liceu din State....
Ma aflu acum intr-un liceu din statul Kansass, mai exact in orasul Wichita. Arata exact ca in Salvati de Clopotel. Si nu exagerez: cu scari, fiecare are dulapul lui, si fiecare are banca lui...si tot asa. Motivul pentru care ma aflu aici in liceu este ca Alexandra, tipa la a carei nunta am fost in week-end, este profesoara de spaniola la acest liceu, iar scoala va incepe in 1 saptamana si noi am venit sa o ajutam un pic ca sa-si aranjeze clasa. Este o experienta foarte frumoasa, pentru ca am ajuns sa iau la cunostinta despre cum se invata, care este sistemul de invatamant, si ce fel de obiceiuri scolare au cei din State. Sunt mult mai organizati si mai disciplinati, iar relaxarea se poate citi din comportamentul lor.
Mai am de stat pe meleagurile lor inca 1 zi si 2 nopti. Aseara am petrecut un timp foarte frumos in jurul unui gratar, mancand celebrele marshmellows (sper ca am scris corect), alaturi de o familie tipic americana. Stau cu gandul la bagaje, pentru ca daca depasesc 23 de KG, va trebui sa platesc foarte mult. Cand am venit din NY inspre Kansass, am platit 150$, ceea ce nu prea mi-a convenit. \
Numa' Bine, si ne auzim curand....(imi e un pic dor de casa...)
Mai am de stat pe meleagurile lor inca 1 zi si 2 nopti. Aseara am petrecut un timp foarte frumos in jurul unui gratar, mancand celebrele marshmellows (sper ca am scris corect), alaturi de o familie tipic americana. Stau cu gandul la bagaje, pentru ca daca depasesc 23 de KG, va trebui sa platesc foarte mult. Cand am venit din NY inspre Kansass, am platit 150$, ceea ce nu prea mi-a convenit. \
Numa' Bine, si ne auzim curand....(imi e un pic dor de casa...)
Monday, August 04, 2008
Un pic de panica pe aeroportul din Atlanta....
....unde am reusit sa pierd avionul de legatura dintre Atlanta si Kansass (destinatia mea finala). Am petrecut 7 ore in aeroportul Atlanta, incercand sa ma sui intr-un avion, lucru pe care am si reusit pana la urma. Am fost "romanca pan' la capat", si am fentat un grup de oameni care nu erau atenti. Am sa pun mai incolo poze din aeroport. Acolo mi-am petrecut timpul (dintre zboruri) facand poze la fetele oamenilor.
Acum am ajuns in Wichita, Kansass. Aici lucrurile stau total diferit. Totul este linistit, programat, sici lumea munceste non stop, si se bucura ca pot veni acasa unde aerul conditionat literalmente bate ca vantul prin casele lor, din cauza ca afara sunt in jur de 45 de grade.
In rest detalii am sa va mai spun cand o sa ajung acasa, pentru ca aici internetul este destul de scump.
Numai Bine!
Acum am ajuns in Wichita, Kansass. Aici lucrurile stau total diferit. Totul este linistit, programat, sici lumea munceste non stop, si se bucura ca pot veni acasa unde aerul conditionat literalmente bate ca vantul prin casele lor, din cauza ca afara sunt in jur de 45 de grade.
In rest detalii am sa va mai spun cand o sa ajung acasa, pentru ca aici internetul este destul de scump.
Numai Bine!
Subscribe to:
Posts (Atom)