Wednesday, December 31, 2008

Primul post pe 2009...

Pai ce sa zic...? Ca e ora 6:22, si eu sunt treaza? N-ar fi o premiera! Cred ca fiecare om isi doreste ca de fiecare data cand vine anul nou, sa faca ceva nou...ei bine eu sunt constanta...sau cel putin asa consider...
Am inceput anul nou in sufrageria surorii mele...in fata calculatorului ascultand Ornella Vanoni - L'appuntamento...dupa sufletul meu...caci asa a fost sa fie...
Am venit acasa cu R.A.T.B. -ul, si pe canapea ma asteapta cineva...

Un an nou fericit...asa cum va fi al meu...!!!

Monday, December 29, 2008

Casuta mea de email, si amintirile din ea...


Ce face Sori cand sta acasa si se plictiseste (de moarte)? Poze, muzica, ...filme, telefoane...dar ce mi-a trecut prin cap sa fac a fost sa ma uit la sfarsitul casutei mele de e-mail. Am avzut ca acolo in fereastra de la email yahoo, exista un buton "last". Si am apasat. M-am minunat ce strangatoare am fost...am gasit emailuri inca din 2004 toamna... Cate amintiri, cate conversatii, cum am marcat fiecare intamplare cu cate un email, cum nu le-am sters pentru ca doream sa pastrez amintirea vie in timp a unor lucruri care s-au intamplat! Sute de e-mailuri, sute de pagini, sute de ganduri impartasite stateau aranjate unele sub altele, ...Si pe toate le-am pastrat. Am ras pret de jumate de ceas in fata calculatorului despre: glume, vechi flirturi virtuale, situatii de criza, poze si contacte ce atunci erau noi. Si pe toate le-am gasit acolo, unde in timp le-am adunat fara sa-mi dau seama...din 2004 pana azi, aproape fiind de sfarsitul gloriosului 2008.
Cu totii cred ca la sfarsit de an tragem o linie. Eu m-am intors in trecutul virtual al actiunilor mele, pentru a gasi ceea ce odata de mult era important si interesant. Da, acel "keep'n'thouch" .
Amuzant...

Multa caldura si un sfarsit de an asa cum se cuvine!
Sori.

Wednesday, December 24, 2008

Sarbatori cu fericire....

Ma aflu la al 24-lea Craciun din viata mea. Si incerc in fiecare an sa-mi aduc aminte unde eram anul trecut pe aceasta vreme. Dar nu reusesc.
Am fost la cumparaturi in Billa, ca doar nu ma riscam sa ma duc la Mall sau mai stiu eu ce alta Mecca a cumparaturilor, unde miile de oameni merg. Cred ca e ceva psihologic cu cumparaturile astea. E doar o ecuatie, zic eu, care arata asa: salariu+craciun=trebuie sa fie destul=>CUMPARATURI... Unde este necunoscuta din aceasta ecuatie?! Pai nu este. Desi nu vreau sa fiu in pielea celor care , in luna Ianuarie vor blestema cu desavarsire actiunile intreprinse inainte de Craciun...ca deh, romanu' e mana larga dar fara constiinta masurii...
Oameni buni! Nu va mai imbulziti in magazine! Nu va mai certati cu vanzatorii! Nu mai cautati super oferte ieftine si bune, ca tot pacaliti sunteti! Nebunia despre care auzim de la TV sau radio, ...pai tot noi o provocam! Tu cel care stai si citesti acum esti 1 din cele cateva mii despre care auzi ca-ti zice Esca la stiri diseara! Asta e...asa se intampla in Romanica noastra stralucitoare.
Acum...Va urez si eu "Craciun Fericit!"...si ne auzim pan' de Anu cel nou...care cica se prevede a fi unul prolific...

Va pupa Sori...

Monday, December 22, 2008

This is a first...

Este decembrie... Am fost mereu obisnuita sa-mi programez sarbatorile de iarna, sa-mi fac planuri, sa vorbesc cu mama despre meniul pentru masa de Craciun, sa ne pregatim cu fel si fel de cadouri, pentru fel si fel de oameni dragi. In oricare alt an as fi stiut inca de prin septembrie/octombrie unde ar fi urmat sa-mi petrec trecerea dintre ani. Ei bine, NU. Anul acesta "mergem pe burta". Schimbarile care s-au produs in ultima vreme si-au pus amprenta asupra micilor detalii de care am refuzat sa ma ocup, lasandu-le pe ultima suta...
Anul acesta, there is no plan. Lasam la voia intamplarii? Putem sa "cope with the unsecure feelings" generate de "there is no plan" asta? Om putea, iar eu una am inceput deja prin a-mi deschide a "bottle of red", pentru un decembrie tarziu fara plan...
And this is, actually, a first...

Numai bine...

Monday, December 15, 2008

Freak-ish and Sexy...

Am dat din intamplare peste acest barbat. Cautam numai sa vad ce s-a mai intamplat prin lume, pe la concursurile astea gen "Cautam talentu din om"..., evident in jumatea mea de ora pe seara, rezervata youtube-ului... Si am dat peste el. In afara de faptul ca e doar un pusti mult prea bine-cuvantat de Dumnezeu,care te face sa te simti un pic sexy dar si un pic intrigato-speriat, are si al dracului de mult sarm...Well, m-am uitat de vreo 3 4 ori la filmulet, si apoi am zis ca daca nu pot avea de a-face cu el live, "macar sa-l urc pe site pe bulangiu'". Cum nu-l pot transforma in "barbatul meu preferat din virtual", va invit sa-l vedeti si sa-l audiati pe VITAS!
Enjoy, si va pup.

Saturday, December 06, 2008

Oameni si caini...

Scriam in zilele bune despre prietenie. Ma durea groaznic cand aflam ca relatiile de prietenie din jurul meu se rup. Si tot atunci, in zilele bune, luptam pentru PRIETENIE. Mi s-a demonstrat chiar si pana in clipa de fata ca luptam degeaba. Si am vazut multe cazuri si situatii in care as fi preferat sa inchid ochii si sa ma fac nevazuta. Momente in care as fi dat orice sa ma transform in "Omul Invizibil", sa dispar, ba chiar sa nu iau parte la anumite intamplari. Sau poate momente in care as fi vrut sa imi trag prietenii de ureche. Acum 2 zile era sa mor. Dupa ce "era sa mor" am stat 10 min si m-am gandit la multe. Nu stiu daca sunt persoana cea mai indicata sa vorbesc/scriu despre prietenie, dar un lucru stiu sigur...si va invit si pe voi sa-l aflati, printr-un simplu CLICK AICI . Te cam loveste in moalele capului, nu?

Seara buna.

Friday, December 05, 2008

O judeci?!

Vineri seara. Ajung acasa. Deschid El Computadore. Yahoo messenger. Offline messages. Link revista. Articol usor:



Nu mai insel, am obosit

Autor: marie jeanne

"E un mister cum se descurca anumite persoane cu viata lor. Anumite persoane care sunt atat de ocupate, incat imi pun serios problema daca au vreodata timp sa citeasca o carte, sa vada un film in liniste, sa gateasca acasa sau sa iasa cu prietenii. Sunt oameni care muncesc absolut in fiecare zi sau oameni care au prea multe lucruri in viata de care trebuie sa se ocupe. Exista insa si cei care au prea multe persoane in viata lor.
Si aici nu ma refer la bunici bolnavi care au nevoie de ingrijire, copii sau animale. Ma refer la cei in a caror viata au fost inghesuite mai multe persoane decat locurile prevazute de constructor. ­

Am o prietena casatorita, care are un amant. Are, pe langa asta, un job care ii ocupa zece ore din zi, obligatii de protocol care ii impun sa plimbe destul de des tot felul de persoane importante si parinti mai in varsta pe care ii viziteaza periodic.
Pentru mine, aceasta femeie este un model de eroina, cineva care daca nu ar trebui sa aiba statuie, ar trebui macar sa dea numele, onorific, unei reviste pentru femei suprasolicitate.

Am intrebat-o cum se descurca. Cu amaraciune in glas, m-a rugat sa o las in durerea ei. Numai ea stie prin ce trece! Daca doua seri pe saptamana scoate la cina clienti ai firmei, pe a treia o inventeaza si o dedica amantului. Daca in realitate se duce doar un weekend la doua luni acasa la parinti, weekendul din luna libera il petrece la munte cu amantul. Pauzele de masa in care ia pranzul cu clientii sunt mai rare decat odata la doua zile, cum pretinde ea. Timpul personal nu mai exista. Daca pretexteaza doua ore la salonul de infrumusetare, trebuie sa faca bine sa termine in jumatate de ora. Poate ar vrea sa vada vreodata un film cu prietenele, dar este o scuza deja folosita in scopuri practice, la fel cum sunt si expozitiile, piesele de teatru, cursul de dans si orele de sala.

Nu face nimic din toate acestea. Toata viata ei interioara se invarte in jurul programarii atente, a explicatiilor bine gandite, a studiului actoriei rafinate pentru acasa. A si uitat de ce tine atat de mult sa faca asta, a si uitat satisfactiile pe care acest amant i le-ar aduce. Pentru ca nu mai are timp sa se bucure nici de asta, prinsa in vartejul miscarii continuue si a mecanismelor de camuflaj. Stau si ma intreb daca in timp ce face dragoste cu el isi planifica un drum cat mai scurt spre casa, daca repeta in sinea ei discursul catre sot, daca inventeaza mici dragalasenii care sa-l faca sa o ierte ca dedica atat de mult timp "carierei".

Spre finalul discutiei, in timp ce eu aveam dilemele astea, o aud ca imi spune cu un glas terminat:
-Trebuie sa plec acum, ca sa ajung la sase acasa.
- E abia 3, ii raspund.
-Stiu, dar...
Si ma paraseste, lasandu-ma cu aceste ultime cuvinte rostite in timp ce-si infasura cu graba fularul:
-Cred ca nu mai insel. Am obosit."


O judeci!?

Wednesday, December 03, 2008

Ascult Salam, dar mai am o sansa...

Din segmentul STAND UP COMEDY, va recomand cu drag :

http://cocalari.com/2008/12/sa-radem-cu-teo/

ENJOY....i know i did....
Soarele cand apune, nu dispare...:D

It's all love, va pup!

Friday, November 28, 2008

Moving on, to the next level...



Pentru tine, cea...sau de ce nu, cel care citesti acum:
-cred ca trebuie sa lasi in urma totul.
-cred ca nu mai are sens sa rascolesti trecutul, doar pentru ca iti pare rau.
-stiu ca acum a venit un moment de rutina, si cauti o scapare. Nu acesta este raspunsul.
-stii ca ai pierdut, dar nu ai ce face. E omeneste, toti reactionam asa cand realizam ca am gresit. Automat VREM INAPOI. Daca vei vei ajunge acolo "inapoi", nimic nu va fi ca inainte.
-poti judeca si poti taia in carne vie. NIMENI nu-ti va da dreptate. Asa-s oamenii, rai. Dar poate cand 100 plus 1 iti spun ca esti beat, tu ar trebui sa te opresti. Sau nu...si sa pierzi.


Si cum buna mea surioara zicea..."It's too late!"
O sti ea ce o sti....

Acum inchide aceasta pagina si treci mai departe. Viata TA te asteapta!

Wednesday, November 26, 2008

Not Perfect Yet, but Close Enough for Love

Aprinzandu-mi tigara de la aragaz, cu privirea spre geam, am vazut ceata ce se lasa peste lac. Am deshis geamul, si am tras aer in piept. Era o liniste relaxanta. Linistea pe care mi-o doream dupa aceasta zi apasatoare. Numai din birou se auzea Diane Reevs, ce-mi canta sublim acordurile unei piese surprinzator de catchy: Close enough for love. Try it, n-ar strica zic.

When you and I
Are close enough for love
Not just lovers, more than friends
Who knows where one starts, one ends?

That I'll remember always
Always long goodbyes and tearful looks
Hold up well in poems and books
But you and I have life to hold
The greatest story never told



Numai liniste...si bine!

Tuesday, November 25, 2008

Dintr-o alta lume, cu o alta inspiratie....

Am un prieten drag care tot tine asta la status: http://www.youtube.com/watch?v=aIZj1m-rt1c Am intrat. M-am uitat. La inceput am crezut ca-i un simplu tango, plin de pasiune, la fel ca si celelalte. Apoi am inceput sa bat ritmul. Usor usor, m-am suprins dansand in scaun.

Morala: Poate lucrurile pe care le cautam zi de zi, sunt chiar in fata noastra. Iar noi nu le vedem pentru ca suntem obisnuiti sa credem ca totul e complicat.

Reflect on that!

Seara Senina!

Saturday, November 22, 2008

Missing New York....


De cateva zile bune ma gandesc la NY. A fost, asa cum am mai precizat, AVENTURA VIETII MELE. Cred ca abia acum realizez ca am fost 1 saptamana, singura, libera, departe (foarte departe) de casa, fara telefon, fara nimeni si nimic in New York. Cand eram mica visam la acest lucru. Acum sunt mare, si in fiecare zi ma gandesc ca EU (fetita care visa) am fost acolo unde mi-am dorit. Unii zic despre acest lucru ca-i un vis realizat. Eu ii aprob, dar vreau sa va spun, voua celor care visati sa ajungeti intr-un loc anume, fie el si la 100 de km de casa, ca nimic nu este imposibil. Rememorez in fiecare noapte inainte sa adorm mirosul ierbii din Central Park, emotiile care m-au cuprins cand am aterizat pe Kennedy, imi aduc aminte cat de bine m-am sismtit pe Broadway si cat de speriata am fost cand am vazut Ny-ul de la inaltimea maretului Rockefeller.
Imi este groaznic de dor de acele sentimente, si traiesc zi de zi cu speranta ca pana la urmatoarea vizita la Ny, poate voi mai avea parte chiar si aici acasa, de aceleasi sentimente ce m-au cuprins, m-au cotropit si m-au facut sa simt cu adevarat ca TRAIESC!

Missing New York, always...

Tuesday, November 18, 2008

Go for it!


Si pentru ca era seara, si am reusit sa petrec un pic de timp 'round the house, cum se spune, ...mi-am adus aminte ca-mi doream de cativa ani sa aprind o lumanare pe care o tin pe un raft de 5 ani cel putin. Zis si facut... rezultatul este cel din poza.
M-am simtit bine facind asta, ...si mi-am dat seama ca toate celelalte lucruri pe care doresc sa le fac, nu-s atat de greu de realizat pe cat credeam, ...lipsindu-mi doar determinarea.
Sper sa va motiveze si pe voi...
Acum ...somn usor!

E tiiiimp....

Marti, ...

Marti...ce am invatat azi?!
1: Am luat la cunostinta despre domnisoara care a dansat la bara superba de altfel, caci si mie mi-a placut....
2: "When things don't flow, let them that way. When things flow, let them that way", citat de la Somebody, care a pierdut intr-o saptamana 60 000 E, din cauza crizei...(fuck this criza, ca-mi vine sa urlu!)
3: am aflat inca 1 data cat de rea am fost EU, si inca sunt, dar asta la un alt post, ca deja ma obosesc copilarismele de gen...
4: mi-a inghetat nasu, si eu nu pot face nimic in acest sens. Ma duc sa pun pe frigider minunatul magnet cu Taur de la Andra.

PS: ptr 5: va las pe voi sa va expuneti opinioanele...
Cam vin sarbatorile, voi unde mergeti?

Tuesday, November 04, 2008

Monday, November 03, 2008

Cand te face unu (una) cu capu...

...ce faci?!

M-am trezit in aceasta minunata si noroasa dimineata de luni. Ca in fiecare luni. Ceaiul ceai, tigara tigara, dar ceva parca era schimbat. Conform ordinei de zi, m-am apucat de dat telefoane. Sun, si sun, si caut. Intalniri, care mai de care. E bine, ziua a inceput bine. Si totusi, ce e diferit? E mai frig...stiu.
Tragand din tigara matinala, mi-am dat seama ca nu este nimeni in aceasta dimineata care sa-mi dea peste mana, pentru ca fumez prea mult. S-atunci, fulgerator am realizat ce este diferit.
Oare incep sa ma obisnuiesc? Vreau sa ma obisnuiesc? Aceasta este normalitatea? Nu stiu.... Nici ca mai disec...Cert este ca obisnuinta te poate transforma, iti poate schimba gandirea si te poate purta spre o al fel de "normalitate" ca sa-i spunem asa. Gandesc ca ar trebui sa vina de la sine, sa ma poarte pe valurile obisnuintei. Oare asa va fi? Ii voi permite eu sa intervina in viata mea?
Simt nevoia sa-mi dea peste mana, sa-mi zica sa stau dreapta. Simt de altfel nevoia sa trec pe acasa mai des, dar sa stau si in "celalta lume". Acasa este locul unde eu revin, mereu. Am accesat un joc. Un tandem cu care eu nu eram obisnuita.
Of decizie, cum ma chinui tu pe mine mereu....
Te joci cu capul meu, si cu mintea mea.

Thursday, October 30, 2008

Incursiune in trecutul teatrului din Bucuresti...

Cred ca totul a pornit de la ideea de a ma costuma pentru petrecerea de Halloween. M-am uitat in garderoba, ..si in momentul in care am vazut Jobenul care trona dupa o usa a unuia dintre dulapuri, totul a inceput sa se lege. Era sansa mea de a-mi implini dorinta pe care o am de cativa anu: Joben, Frac, Pantaloni Drepti, Tunica - Vesta, si baston. O imagine de pura eleganta masculina. M-am gandit ulterior ca nu am frac. Si atunci m-am pus pe cautari, in stanga si in dreapta. Multumita dragei mele iubite prietene and forever gonna' love you :))( n-o sa te parasesc niciodata/stii ca te ador pe tine si pe Coca si pe cei mici) am ajuns in garderoba Teatrului National din Bucuresti. As fi vrut sa fac cateva poze, ca sa imi puteti intelege uimirea: erau siruri, randuri, mormane intregi de haine de epoca, garderobe complete, palarii, sertare si rafturi intregi de incaltari, vechi noi...tot ce iti puteai dori. Bineinteles ca am gasit un frac pe marimea mea, lucru care m-a incantat maxim.
In schimb ceea ce m-a marcat a fost garderobierul. Sa va povestesc un ic despre el. Ma aflam in acea incapere extrem de mare si plina de haine, iar in aer plutea un miros "de vechi". Atat de "vechi" era si garderobierul. 75 de ani, si lucra la TNB din '73. Stia vrute si nevrute, si avea o eleganta in glas care mi-a permis sa-i cer cateva informatii despre munca lui. Mi-a spus cu o seriozitate debordanta cum ca el doar are grija de aranjarea hainelor, ca nu este si croitor si ca pe munca lui se bazeaza un intreg teatru national, cat si angajatii lui.
Ma simteam ca intr-o calatorie in trecut!

Cand ma voi duce sa duc costumele inapoi, il voi ruga pe acel domn sa imi ingaduie cateva cadre cu toata incaperea. Ar fi pacat sa nu vada si romanasu' nostru unde-si tine cultura noastra zestrea...


Numai bine!

Despre ce a mai facut Sori....


...In ultimele zile,....

Pai as putea sa incep cu glorioasa actiune a "gaurilor in pereti". Prin urmare mi-am pus tablourile cu NY, Jeams Dean, tabloul pervers cu toaletele... si portretul meu ..pe pereti (nu sunt adepta unui cult al narcisismului, dar e prea frumos portretul meu, asa ca vroiam sa-l vada toata lumea). Multumesc mult, Ion...pentru gauri...
Apoi continuam cu Misiunea Cearceaful Insangerat ( Halloween Ltd.), cand m-am intins literalmente pe jos prin living la un'spe noaptea si am inceput sa arunc cu vopsea rosie pe un cearceaf vechi, astfel incat sa para ca fiind insangerat (nu stiu cat de bine mi-a iesit). Eh, a urmat bineinteles "udarea" Misiunii cu niste lichior fermecat, asa..ca intre prieteni...
Acum am purces la cautatul unui frac (apropos, daca stiti pe cineva cu frac, nu ezitati sa ma sunati/sms/mesaj pe blog /email/buzz/una in cap).


Si ne mai auzim noi, ca mie-mi place sa tot fac lucruri...

Happy Halloween, celor care il sarbatoriti cu mine la Moft, si celor care nu ati prins loc, ha ha ha.

Monday, October 27, 2008

Cumparati din .ro


Ipoteza: Halloween Night Party - Moft Restaurant (my lovley work place)
Organizare: meniu, decor, muzica...

Si de aici vreau sa incep sa va povestesc cum am ramas eu stupefiata. De ce? Pentru ca am ajuns la concluzia ca nu mai trebuie sa las un paianjen la tesut de panza intr-un ungher ascuns, ci pot gasi acea panza mirifica la pretul de numai 4, 5 Ron intr-un magazin, evident virtual...
Ce am mai descoperit in afara de obisnuitele masti, degete rupte, teste spintecate si schelete in sicrie (tot la un pret avantajos)? Multe idei pe care pana acum romansu'nostru nastrusnic nu avea unde sa le valorifice. Acum exista, la just a google away, o gama larga de magazine online, de unde iti poti procura cea mai traznita jucarie, fie ea de orice gen, tip, sex, inodor, insipid, incolor....da...incolor pentru ca am gasit la vanzare si fantome...
Asa arata doar un simplu anunt postat pe un site specializat:

AnunturiVand ghirlanda cu dovleci petru decorul de Halloween. O ghirlanda are lungimea de 4 m. www.costumtematic.ro 0722 688 206
Sunt uimita in fata turnurii pe care a luat-o comertul online pe. ro .

Thursday, October 23, 2008

O joi seara de care imi era dor....


-"E lame fraaate..."
-" Ba nu e lame ma..."

Ei bine, sincer va zic ca imi era dor de o joi seara in fata calculatorului, arzand-o pe net, cu un paharel...si o tigara, modificand poze pe care le-am tot facut si n-am avut timp de ele...sa mai vorbesc cu "lumea" sa vad ce s-a mai intamplat printre oameni, sa mai trimit un email, doua...stuff like that. Viata este simpla, pacat ca ne-o complicam noi aiurea...
Stiu ca de dimineata ma trezesc inapoi la viata reala, dar mereu seara ma gandesc la coltisorul meu de pe internet, sau mai bine zis coltisorul meu de refugiu.
Hai sa dormiti bine, ca eu sigur voi face asta, chiar daca "salteaua ta e tarrrre..."
Kisses!

Saturday, October 18, 2008

Ultimele raze de soare....sau My last sunshine...

Am fost in parc. M-am rupt de toate si am fugit peste drum. Toamna tarzie a resusit sa-mi relaxeze mintea si sufletul. M-am dat chiar si in Roata Mare. Si m-am simtit ca un copil atunci cand am cumparat un tub din acela de facut baloane, ...cand suflii prin cerculete si ies baloane. Ma uitam cum multimea de bule transparente pluteau in jurul meu, si fiecare pe rand se pierdea in zare. Eram alintata de razele de soare care apartineau unei toamne tarzii. Desi suntem inca in Octombrie, iarba este inca verde pe alocuri, iar salciile mele de pe malul Herastraului atarnau inca voluminoase pe marginea lacului. Un tablou de liniste si pace.
Acum s-a lasat seara si frigul a cuprins atmosfera ce ma inconjoara. Gandurile-mi sunt ca niste mici rachetute care circula in mintea mea cu o viteza exceptionala. Plan peste idee si sperante multiple.
I salute you, my Last Sunshine....

Tuesday, October 14, 2008

Shifting lives... sau Cum ajungi sa razbesti, intr-un final...

Mare atentie! , nu este despre CUM SA FACI sa razbesti. Este despre cum iei o decizie din pura inconstienta si determinare maxima, si apoi te lupti cu consecintele. Te gandesti la ce lasi in urma, la cine are de suferit, te oftici apoi ca mereu are cate cineva de suferit, dar in viata nu-i poti multumi pe toti. Sau mai ai solutia sa-i multumesti pe toti, iar tu...individa/ul din tine sa ramana mereu cu dorintele agatate undeva intr-un cuier vechi si prafuit. Ei bine, despre asta este acest post...despre cum te iei din cuier, te scuturi de praf si iesi la rampa. Motivatia? Simpla: poate ti-a cam ajuns sa stai agatat. Asta in cazul in care esti plin de personalitate si nu stii cum sa o folosesti. Exista acolo in lume, mereu cate ceva de facut. Personal, am redevenit pozitiva, invat inca foarte multe, si sunt mandra ca pot! Da, pot!
Va urez sa fiti ca mine...

Toate cele bune!

Friday, October 10, 2008

Primul banc misto pe care l-am auzit in ultima perioada (cateva luni...)

Sec, dar plin de semnificatii...

- Pofta de mancare aveti?

- Uneori am, alteori nu.

- Si cand nu aveti?

- Dupa ce am mancat…

Thursday, October 09, 2008

Focus on this, for me.

Cand te concentrezi asupra unui lucru care stii sigur ca iti va aduce beneficii, tinzi sa uiti de restul lucrurilor care te-au tinut la linia de plutire pana in prezent. Si te arunci in valtoarea vietii tale, in agitatia zilnica, ajungand sa pierzi poate cele mai frumoase momente din prezent. Pur si simplu treci pe langa ele. Cum se cheama asta? Poate schimbare. Cu un iz manelistic, am sa spun ca zilele trec. Foarte repede, cand esti atat de ocupat incat uiti sa-ti uzi florile, sa-ti platesti facturile, si poate cel mai important, sa-ti saluti oamenii care iti erau dragi pana la Dumnezeu si inapoi. Si toate acestea pentru momente de glorie profesionala. Si tu si eu, noi toti trecem prin asta. Nu-i de judecat, ci doar de luat aminte. Faci o alegere, iar pe de o parte castigi, si pe alta pierzi...putin cate putin. Probabil ca deja am inceput sa ne intelegem prin semne. Si oare...nu mai avem ce sa ne spunem?! Focus on THAT, This Time , for me!

Sunday, October 05, 2008

Run to Ruse, Bulgary. Saturday Night.

Spontan. Masini. Giurgiu Granita. Taxa. Ratacire. Destinatie. Having fun! Mancare buna. Plimbare. Destindere. Cerul cu stele. Tarziu in noapte. Drum liber. Viteza. Bucuresti. Gropi. Ferentari, niciodata. Etajul 4, Final.

Tuesday, September 30, 2008

O liniste in casa....

Stiam foarte bine ca trebuia sa platesc internetul, asa ca m-am conformat si m-am oprit la casierie, entuziasmata fiind ca voi ajunge acasa, si voi reusi sa imi termin proiectele. Zis si facut, platit 45 Ron, plecat acasa, urcat scarile in fuga. Am deschis usa, si din cauza ca nu era inca seara, nu am deschis si lumina de pe hol. Mi-am lasat geanta si m-am indreptat foarte hotarata spre birou. Am apasat prima oara pe butonul de la calculator. Nimic! A doua...Nimic! M-am uitat cu interes spre priza, apoi spre cablul de la sursa calculatorului, totul parea in regula.
Am incercat iar, nimic! M-am dus catre tabloul de sigurante, si acolo totul parea foarte in regula. Apoi cu coada ochiului, m-am uitat la intrare pe masuta: trona factura de la lumina, plus notoficarea de neplata. Si desi suna paradoxal, mi-am adus aminte cum am uitat sa ma duc sa-mi platesc darile la stat. Poftim pedeapsa...Nu tu calculator, nu tu centrala, rezulta nu tu apa calda. Nu tu calculator, nu tu muzica, nici filme. E o liniste in casa....

Thursday, September 25, 2008

La belle dame sans regrets . . .

Ciudata a fost toata saptamana. Azi este joi, iar eu credeam ca este inca marti... Imi faceam planuri pentru week-end, s-am aflat cu stupoare ca maine este vineri. Unde m-am pierdut? Probabil ca iar visam cu ochii mari, ascultand...

La Belle Dame Sans Regrets
by Sting

Dansons tu dis
Et moi je suis
Mes pas sont gauches
Mes pieds tu fauches
Je crains les sots
Je cherche en vain les mots
Pour m'expliquer ta vie alors
Tu ments ma Soeur
Tu brises mon coeur
Je pense tu sais
Erreurs jamais
J'ecoute tu parles
Je ne comprends pas bien
La belle dame sans regrets

Je pleure tu ris
Je chante tu cries
Tu semes les graines
D'un mauvais chéne
Mon ble s'envole
Tu en a ras le bol
J'attends, toujours
Mes cris sont sourds
Tu ments, ma Soeur
Tu brises mon coeur
Je pense, tu sais
Erreurs, jamais
J'ecoute, tu parles
Je ne comprends pas bien

La belle dame sans regrets

Monday, September 22, 2008

Thing happened latley....


Definitie Latley - ultimele zile, caci eu traiesc fiecare clipa, rezulta multe clipe valorificate.

Sumar

1. Calatorii
2. Oameni
3.Senzatii
4. Stare
5.Final

1.Calatorii
M-am obisnuit sa calatoresc. Cred ca in aceasta vara nu am stat decat 2 wee-end-uri acasa. Si m-am simtit minunat. Nu vreau sa fac un sumar acum, ci doar sa va spun despre cate lucruri am vazut. Si cand vezi multe locuri, lucruri si cunosti multi oameni, parca te incarci cu energie. Sau poate obosesti cunoscandu-i. Eu am dat cu refresh, in propriu-mi stil. Mi-am canalizat atentia pe activitati pozitive si frumoase. Am fost atenta la tot ceea ce s-a intamplat in jurul meu. Si n-a fost simplu. Dar am invatat sa nu mai complic.

2. Oameni
Oameni noi! Multi...
Unii frumosi, altii urati. Am invatat sa-i iau pe fiecare asa cum ...sunt ei. Pe unii i-am pus langa suflet, iar pe restul i-am uitat. Mult mai simplu, si mai putin dureros...

3. Senzatii
Multe. Grele. Superbe. Dese. Hranitoare.

4. Stare
Starea mea a invatat sa se modeleze singura, dar si eu am invatat de la ea sa ma adaptez mai bine. Am continuat sa ajut oamenii, dar i-am lasat si pe ei sa ma cunoasca mai bine. Am multe de oferit.... As defini-o ca pe un simplu cuvant, dar vreau sa simplific lucrurile, deci starea mea e una de liniste.

5. Final
Paradoxal, este vorba despre un nou inceput. Inceputul noului meu Eu.

Thursday, September 18, 2008

Reteta perfecta. Sau nu?....


Tu prietenie, cu valurile tale agitate! Unde ne duci? Spre ce taram ne indrumi? Al cunoasterii de sine sau reciproce? In orice caz, nu ne lasi sa ne plictisim nici neam!
Cand eram mici aveam "prietena/ul cel mai bun". Azi am ajuns la concluzia ca acest termen s-a perimat, iar intelesul lui s-a diversificat. Acest termen care odata simboliza incredere si loialitate, azi nu mai exista.
Am ajuns ca relatiile de prietenie sa le transformam in relatii intime si de iubire. Apoi se mai poate intampla ca dintr-o simpla scanteie sa se lege o poveste minunata, romantica si plina de emotie! Da, stiu, stiu, acesta-i idealul....
Paradoxul face oamenii sa nu se mai minuneze la intamplarile vietii. Poti ca dintr-o scurta si simpla relatie de prietenie, sa castigi mai mult decat dintr-o poveste de-o viata. Simply Suprising ar zice cineva, dar asta-i realitatea. Si omul a ajuns sa se modeleze dupa ea.
Prietenie, eu una n-as putea fara tine.... Si daca stau bine sa ma gandesc, nici tu fara noi, oamenii!

Tuesday, September 16, 2008

Push the RED BUTTON!!!

Inimaginabil, ce-i drept, dar acum putem controla sfarsitul lumii chiar dintr-un singur mouse click! Si, pe langa asta, il putem chiar repeta, cu doar un F5, simplu.
Stiu, este prostesc. Dar atat de amuzant...

Poti si tu incerca sa stii...este foarte simplu, trebuie doar sa APESI AICI !!!


We're just a BOOM away....

Fun, fun!

Friday, September 12, 2008

Cand Asinii Salbatici intalnesc Vacile Nebune .ro

Din sertarul "Oameni si multiplele lor obiceiuri", azi scot dosarul- mult prea discutat si intalnit - "te-am agatat, acum ce facem?!" S-ar putea sa vina ca o supriza pentru multi dintre cititorii de sex masculin, dar sa stiti ca si femeile mai spun asta. Toti vanam, si toti suntem victime. Pentru unii este greu sa ajunga si la nivelul de "m-am bagat in seama cu una aseara, mama ce sani areeee....", iar pentru altii este deja istorie.
Acum o sa vorbesc din punctul de vedere al unei femei, si am sa incerc sa-mi etalez parerea (intr-un stil destul de voalat) despre ceea ce gandesc in acest sens. Incepem:

-mai barbatilor (baieti dupa caz), de cand ati inceput voi sa lasati femeile sa va agate? Care-i spilu', de ce va lasati prinsi?! Unde va este eleganta autoritate, ce ati facut cu ea...ati aruncat-o in cosul de rufe murdare asteptand sa vina femeia sa o ridice, nu? Cavalerismul e mort, clar. V-ati obisnuit sa stati si sa urmariti, sa va dati cu parerea, si apoi...sa nu faceti nimic! Cand ati complimentat ultima oara o femeie, for real? Va plangeti ca nu va baga nimeni in seama, dar nu actionati in acest sens. Asteptati sa va pice din cer, sa va bata pe umeri si sa zica "Uite-ma, sunt femeia perfecta, ia-ma si du-ma acolo...in viata ta." NOT! WILL NEEEEVER HAPPEN, decat poate in filme.

-femeile stiu ce au de facut, mereu. (la ele nu-i cazu' de teorie).

Si cand cei doi subiecti se intalnesc, stiti si voi ce se poate intampla, ca doar exista 2 optiuni mari si clare: DA, sau ...NU.

"Love dont live here anymore vs. vremea p***i trece "* trebuia sa fie initial titlul acestui post, dar pe o ultima suta de metri m-am razgandit. Nu vreau sa fie interpretat ca fiind brutal, ci doar ca un indemn.

Numai bune!:D


*Co, n-am avut tupeul sa scriu toate literele....

Thursday, September 11, 2008

Septembrie, luni... Cu Horia Brenciu &Band

Toti il stim pe Horia Brenciu. Si pentru cei care nu-l recunosc, aduceti-va aminte cum muta papusa Robingo pe TVR1, la primul format de emisiune de divertisment de dupa '89.
A trecut prin multe faze: televiziune, actorie, pauze artistice in care n-am stiut nimic despre el, si tot felul de perioade.
Acum s-a decis sa-si foloseasca talentul si sarmul -ptr ca are si poate- in ale muzicii. Eu zic ca o sa-i mearga destul de bine!

Acesta este primul lui videoclip, lansat cu Europa FM, un Radio de Milioane.

Vizionare placuta!

Wednesday, September 10, 2008

Ce ne dorim?

E seara, si e cam printre putinele seri in care la ora 20:00 stau, inca, in fata calculatorului. Dar ma simt ok, si cred ca-i mai bine asa. Cred ca a venit momentul unor schimbari. Un prieten bun de al meu ar numi acest moment "prag". Mi-a atras atentia o discutie care avea un subiect atat de simplu: "Ce-ti doresti?! Stii ce vrei?"
Am ezitat bineinteles, ca de fiecare data, sa raspund, si m-am ascuns in spatele unor fraze si opinii cat se poate de generale. In mintea mea in schimb am disecat fir cu fir. Apoi am inceput acest post, pentru ca deh...imi place interactivitatea.
Ce-mi doresc eu? Lucruri normale. Ele sunt normale pentru toata lumea, am zis ulterior. Iar in spatele mintii mele, undeva, a rasarit o intrebare : Ce reprezinta normalitatea, sau a cui normalitate? Suntem toti parte din "normal", sau ne creeam diferite forme ale normalului? Ceea ce-mi doresc eu este normal si pentru restul? Deja mai mult decat o singura intrebare de la care pornisem initial, ma facea sa-mi dau seama singura ca nu trebie sa compar, pentru ca imi irosesc timpul.
S-atunci am tras concluzia ca EU STIU CE VREAU.
Nu pot fi indolenta la normalitatea altora, ci pot sa ma adaptez, capacitate pe care mi-am educat-o. Cand te auto-educi in acest sens, ai numai de castigat, cu conditia sa nu-ti pierzi principiile, parerile si lucrurile care te definesc.

Stiu ce vreau, da. E simplu. Se spune ca oamenii care gandesc mult, pierd din actiune.
Singurul lucru care a mai ramas este sa si fac ceea ce stiu ca-mi doresc.


Intr-o lume plina de " Normalitati", cat de greu este sa obtii ceea ce-ti doresti?

Tuesday, September 09, 2008

Gaura Neagra - O intoxicare a populatiei


De cand dureaza acest fenomen? De cateva zile...si deja m-am saturat pana peste cap de stirea asta cu reactoarele si cu atomii, sfarsitul lumii si cum o sa ne inghita pamantul. Si nici macar n-am cablu acasa. Am vazut o stire pe site-ul protv-ului cu un titlu pe cat de stupid pe atat de ironic : "Daca ai avea o gaura neagra, ce ai arunca in ea?"
Experimentul mileniului ne-a bulversat discutiile, chiar a devenit prim subiect la schimburile de pareri dintre oameni. Am ajuns sa desenam pe servetelele de la masa schema experimentului, am ajuns sa ne contrazicem pe acest subiect, ba chiar am vazut oameni pe strada care-si spuneau "la revedere, ca poate nu ne mai vedem maine..."
Stupid! Cum ne putem lasa influentati doar de o stire ca aceasta, tip OTV-ista?
Traiasca acceleratorul si particula lui....

Monday, September 08, 2008

Un vis implinit....

Am ajuns la concert. A fost minunat. Nu gasesc cuvinte sa va explic cat de implinita ma simt acum, cand stiu ca mi-am indeplinit un vis pe care-l aveam de prin anii '90. Simply Red erau asa cum ii stiam de la televizor, din videoclipurile de pe MTV, sau mai nou youtube.com. Mick Hucknell a imbatranit, dar doar fizic. Pe scena a dat dovada de o energie fantastica, colectata probabil de la toti cei care ii fredonam vers cu vers fiecare piesa pe care ne-o prezenta. O atmosfera incredibila, plina de mistic.

Singurul lucru care mi-ar fi putut strica starea de emotie, ar fi putut fi Oana Zavoranu, care in momentul in care eu intram printre garda care forma cordonul de politie, s-a imbrancit ca sa intre, vezi doamne avand "biletele in fata, de parca nu stii cine sunt eu!!!" O tiganca!

In rest numai de bine!

Tuesday, September 02, 2008

A fost odata un vis....


Acum 2 ani incepeam seria celor 101 articole trimise pe e-mail, la toti prietenii mei. Stiu, v-am innebunit de cap cu ele. Ba chiar am dorit sa le public, si nu doar pe internet. Pregatisem tot, chiar si versiunea lor in engleza. Timpul si viata m-au indepartat de acel vis... era visul celor "101 Pasi de vals", de Sorina Tigaeru.....


Coperta realizata de Vlad Roseanu

Wake me up... when September ends....

Am inceput sa simt ca Vara se cam termina. Si-mi pare foarte rau, pentru ca-mi place la nebunie caldura. Si marea. Si libertatea. Si...si...si.... Nisipul si valul. Vantul si muzica de pe plaja.... Berea rece de dimineata.... Pietrele de la malul marii... Fuga nebuna catre o umbra la 13:00 ziua... W-end-urile fugite de la servici cu 180/h catre Vama... Where do they all go, ha?!
Where does the love, the hunger, the lust go when September ends?!

Monday, September 01, 2008

A mai trecut un Week-end....

Sfarsitul de saptamana m-a gasit, asa cum imi doream, in Vama. A fost mai deosebit pentru ca a batut vantul. Dar m-am simtit minunat. Sambata seara a fost o atmosfera de "un tarziu de Septembrie" destul de autentica, desi ne aflam abia la inceput.
Ceea ce m-a deranjat insa maxim, a fost ca inca o data am realizat ca poporul este mintit cu televizorul. Mama mea ma suna si-mi spunea ca pe litoral sunt furtuni si ca ploua torential, iar eu stateam linistita pe plaja si nici macar umbra de nor nu era pe cer. La televizor transmiteau "in direct" cum furtuna din statiunea Mamaia indoia pomii si alerga cu puterea ei nisipul pe plaja. Inca o data...Vama Over All.

Mi-a parut insa bine ca mi-am luat patura cu mine, pentru ca am folosit-o seara cat timp am stat pe plaja. In rest, Stuful Stuf, plaja plaja, nebunia nebunie. Astept cu nerabdare o noua ocazie, posibil ultima pentru aceasta vara, de a ma mai duce in Vama Veche.
Acum ma pregatesc pentru week-endul de la Brasov, ...si evident concertul Simply Red... la care inca sper sa gasesc bilet!

Saturday, August 30, 2008

Switching to Vama Mode....

Data trecuta cand am facut asta, am avut parte de un w-end (aproape) minunat*.
Acum este sambata, 11:07 AM, si incerc sa ma fofilez de la servici. Am bagajul in masina, costumul pe mine, iar marea e la locul ei, ca deobicei. Am gandul la momentul in care am sa ma intnid iar, pe nisip. Intrebata fiind la un moment dat daca ar mai fi ceva ce si-ar dori pe aceasta lume, draga mea surioara a raspus ca ar mai pune inca 24 de ore la o zi. Acum o inteleg de ce. Sub dictonul TIME takes too much TIME, v-am pupat, s-am sters-o...iar...spre...Vama......



*Iti multumesc enorm pentru gestul facut, a contat cat 24 de ore in plus la o zi.

Thursday, August 28, 2008

Sa speram ca....

....va fi bine. Angajatul pe care-l aveam lucrator pe masina de plastifiat si-a dat demisia. In aceasta industrie este foarte greu sa gasesti oameni care sa stie sa lucreze pe aceasta masina. De aceea este bine sa mergi pe cunostinte, prieteni, sau tot felul de alte "piste" din astea. Asa ca acum am un baiat nou, el fiind baiatul unui coleg de munca de al meu. Sper sa invete cat de curand meseria de plastifiator, ca sa pot da drumu la treaba mai bine.
Hopefully...

Am ridicat bariera de comunicare....

Nu ma prinsesem ca nu am scos ban-ul pentru comment-uri. Acum e free la opinii.
In rest vroiam sa va povestesc despre....despre....nici eu nu mai stiu. Sunt la servici acum. E aglomerat, eu ascult Madona printre hartii, rapoarte de consum, si alte chestii. Aseara am vazut meciul Steaua -Galata, boring. M-am pricopsit si cu o indigestie de zile mari, care m-a dat complet peste cap si m-a innebunit. Tot asa am aflat si ca ceaiul de menta este un completley turn-off, fiind pe departe cel mai tare si scarbos ceai posibil pe lumea asta.
S-apoi ce s-a mai intamplat zilele astea? A, unul dintre prietenii mei s-a indragostit cred. Dar daca vorbesc despre viata altora, nu inseamna ca nu o am si eu pe a mea. Heh, slava Domnului , ca a mai ramas cate ceva din ea. As fi dorit sa am mai mult timp pentru calatorii, si inca-mi doresc sa ajung la concertul Simply Red de la Brasov.
Asa, pentru sufletul meu.....

Tuesday, August 26, 2008

V-am povestit despre.....

....placerea mea de a cunoaste oamenii? Nu cred ca v-am spus asta despre mine. E un lucru pe care eu pun accent zi de zi. Dupa cativa ani de cand am descoperit acest lucru la mine, am ajuns sa trag si concluzii. Sunt ferm convinsa ca este dreptul lor sa se comporte ca atare, dar eu am o satisfactie maxima cand reusesc sa dau mastile jos unor oameni care au pretentia ca le pot tine pe fata tot timpul. Si eu aveam masti. Multe. Puteam fi fata cuminte, sau cea rebela, puteam fi cea singura sau super prietenoasa. In ultima vreme am avut sansa sa cunosc oameni multi, din sfere ale societatii destul de diferite. De la fiecare am luat cate ceva, cate o idee despre viata, iar pe fiecare in parte am stat sa-l cunosc*. Unii se lasa, altii nu. Cineva mi-a zis ca trebuie sa ai putere ca sa ii lasi pe ceilalti sa te cunoasca. La mine este ceva natural. Imi place sa fiu deschisa. Imi place sa impart.
Cum ii cunosc? Incercand sa interactionez cu ei, discutand, schimband pareri...si apeland la tot felul de parghii omenesti. Invat multe si judec multe. Experienta creste, de altfel si puterea de a alege. Cu unii te potrivesti, cu altii nu. Este foarte simplu. Oamenii devin defensivi cand observa ca vrei sa aflii despre ei. Altii se deschid ca aripile unui fluture, si tot la fel de rapid se inchid. Mai sunt cei care se deschid, raman asa, si mi se alatura in aceasta "calatorie". Suntem toti niste fire de paie pe aceeasi umbrela.
Oricum ar fi este frumos, si eu am multe de invatat din experienta cu Oamenii.




*Mi-as fi dorit sa pot castiga si bani din asta.

Thursday, August 21, 2008

"De ce nu mai vrei...?!" *

-Uite de aia.... si ii tranti telefonul in nas, intorcandu-se din calea amintirilor care incercau sa o napadeasca. Si lor le-a trantit telefonul in nas, si inca mai face asta, de fiecare data cand ele incearca sa ii preia existenta. Sa o intoarca de pe o parte pe alta, la fel ca pe o clatita, ...prajita intr-un final, arsa intr-un sfarsit!

-S-a dus! Ce nu intelegi.... Nu....




*un post mai special

Wednesday, August 20, 2008

La articolul de ieri, ....

...as dori sa adaug urmatoarea veste: SIMPLY RED in CONCERT la CERBUL DE AUR! Simply Red sunt programati sa sustina recitalul in seara de gala a festivalului, simbata, 6 septembrie.

Nu pot decat sa ma bucur enorm ca se va intampla acest concert. Imi aduc aminte prin primavara, eram intr-un bar de prin Centru, si pe fundalul aglomeratiei si a fumului de tigara, undeva pe un LCD rula un concert Simply Red. Stiu ca atunci m-am detasat de mutime si zarva, si mi-am directionat atentia asupra concertului de la TV. Am simtit o caldura maxima in suflet, iar atmosfera era una pe cinste.

Sper sa luati aminte, si sa ne vedem acolo...

Tuesday, August 19, 2008

Va fi o toamna aglomerata de....

...concerte. Da! Si am sa profit de asta.
Am tot citit in ultima vreme despre cum piata concertelor si a actelor artistice live, a inceput sa urce pe o panta ascendenta. Din pacate numai numarul concertelor s-a marit, nu si calitatea lor. O supriza placuta a fost B'estival-ul, dar si el a fost un pic inghesuit.
Concertele costa, iar romanul nu este obisnuit sa dea leu' pe bilet. Asta e, nu suntem o societate educata sa consumam intamplari artistice.
Nici nu suntem obisnuiti sa ne cumparam bilete in avans. Nu inteleg unde este buba, ...
Poate ca ar trebui sa se intample un concert U2, sau mai stiu eu ce fabulosi ai muzicii, ca romanul sa se sinchiseasca sa dea de 3 ori enter, si sa introduca un numar de card pentru niste bani pe care i-ar fi cheltuit pe o seara la Bamboo sau mai stiu eu ce local de gathering manelistic (nu pot sa nu-i judec!).
Am descoperit cu placere zilele astea, ca inca mai exista oameni care stiu cine-i Al Jarreau sau oameni care-si doresc sa mearga la Alicia Keys la concert.
Poate microbul muzicii se va raspandi.

Poate ne vom auto-educa.

Monday, August 18, 2008

Campanie Anti KFC

Haideti sa pornim de la acest link: http://getactive.peta.org/campaign/pamela_anderson_general?c=kfcmdba0708&qp_source=kfcmdbas0708
Ce ni se arata in acest filmulet? Cum se desfasoara practic obtinerea carnitei gustoasa pe care voi si noi toti o mancam la KFC. Groaznic, stiu.
Acum as vrea sa tratez problema numarul 2: ce pana mea cauta Pamela Anderson in toata chestia asta? Se poate citi suferinta pe fata ei?! NOT! Putem sti daca ea este cu adevarat vegetariana, asa cum sustine?! NOT! Este doar o alta campanie de infundare economica, iar firma care s-a ocupat nu a stiut decat sa apeleze la micul artificiu care consta in asocierea imaginii unei vedete (Toti o stim pe Pam....) cu subiectul campaniei. Nimic nou. S-atunci ce ne atrage, sau ne dezgusta? Faptul ca vedem puii murind? Iar constiinta noastra se zbate pentru ca, macar 1 data in viata, toti am mancat la KFC? Posibil....
Oricum in 1 saptamana aceasta petitie va disparea...

Numa' Bine!

Saturday, August 16, 2008

Sunday morning....

...e morning rau. E 6 fara 5. N-are rost sa scriu despre faptul ca este duminica dimineata si eu sunt treaza. Nu. Vreau sa impart cu voi linistea acestui moment minunat. Nu cred ca exista un moment mai linistit si mai calm pe pamant decat...duminica dimineata. Nu merg nici autobuzele, nu se aud nici avioanele, nu-s oameni pe strada si nici cainii nu mai latra. Stiti cum este linistea dinaintea unei furtuni? Cam asa este acum. Cred ca si tantarii dorm. Dimineata aceasta este de o calmitate maxima. Nu se aud masini claxonand, si nici oamenii injurand. Se aude doar sunetul tastelor mele....si poate un gand de dor,....

24

nani.alarma telefon.injuratura.oglinda.apa.periuta.geanta.masina.semafor.aglomeratie.accelerez.blocaj.injuratura.birou.oameni.injuratura.scandaluri.youtube.iaurt.messenger.masinarii.trantit usa.intimitate.youtube.cereale.facturi.injuratura.poze.acte.muzica.spargem usa.masina.semafor.caldura.trapa.scari.elan spre pat.nani.seara.afara.oameni.ce ne mai distraaam.masina.casa.internet.nani.

Thursday, August 14, 2008

Prima postare( In cadrul CCN) - de la Zen

Ajungem la o varsta cand ne vom gandi la trecutul ce nu se mai poate intoarce si astfel incercam sa ne agatam de ce a mai ramas.
Rand cu rand cartea vietii a fost scrisa, iar timpul ne-a plasat aici... inconstienti. In ochii nostrii se mai pot citi gandurile care odata nu si-au gasit drumul. Am iubit, am mintit... si am incercat, poate prea des, sa salvam ce a mai ramas din visele pe care le-am impartasit. Pretindem ca sfarsitul nu ne-a gasit dar ne vom risipi cand vantul va bate printre frunzele asternute.Tot ce ne-a mai ramas suntem noi... doi !
Ne mai iubim ca inainte ? Oare atunci chiar ne-am iubit ? Acum nu mai conteaza. A devenit obisnuinta. Dar atunci... atunci pe cine am iubit ? Nici asta nu mai conteaza. Greseala am facut-o, nu o mai pot repara.
Stau in pat si ma gandesc la inconstienta – boala a adolescentei – cu care tratam pe atunci problemele vietii, ale viitorului.
Ma indrept spre fereastra... e intuneric, liniste deplina... doar vantul adie usor voind parca sa-mi aline durerea ce-mi arde inima. Imi iau haina, palaria si bastonul si ies afara. Incep sa ma plimb pe langa locul unde odata a fost scoala in care am invatat... tot. Parca si acum ii mai pot simti parfumul ce umplea curtea si zambetul ce aparea ca o raza de lumina in zilele innorate.
Camp... ! Nu a mai ramas nimic din curtea care obisnuia sa fie plina; buruienile isi fac loc prin crapaturile ruinelor.
Obosit de atata macabru, ma asez pe o banca. La un moment dat o lumina puternica, stralucitoare m-a orbit. Aparuse din senin si se apropia spre mine pe fundalul acelei voci... de neuitat. Inima incepuse sa-mi bata din ce in ce mai tare, ca niciodata, iara man ace strangea bastonul cu o forta impresionanta si picioarele tremurande forma imaginea unui batran ce-L vazuse pe Isus.
M-am ridicat si am strigat la ea, asteptand-o cu bratele deschise. Lumina se apropia rapid. Imaginea devenea mai clara ... Nu era “ea” ! Ci o fetita care-i semana leit.Am ramas asa, cu bratele deschise, pentru inca cateva zeci de secunde pana mi-am revenit. Bataile inimii aproape ca incetasera. Imi aprind pipa ca sa ma calmez apoi ma asez pe banca. Prin fata mea trec doi tineri ce se imbratiseaza si se joaca cu picioarele prin frunzele cazute la pamant. Nepasarea si indiferenta fata de ziua de maine se pot citi pe fatal olr. Privirile ce si le arunca si gesturile uneori timide denota iubirea ce si-a pus stapanirea pe cei doi. Uitandu-ma la ei, o lacrima imi strabate obrazul batut de vreme, care incearca cateodata sa schiteze mici ramasite de bucurie ascunzand tristetea sufleteasca si greutatile vietii.
Asa eram si noi, doi tineri orbiti de tot ceea ce inseamna dragoste.
Acum nici nu mai stiu cum se scrie cuvantul; mi-a disparut aproape complet din vocabular, din suflet.
Am asteptat o zi intreaga si nu a venit.
Ajuns acasa, monotonia, fericita ca m-am intors, si-a reluat locul onorific din viata si inima mea, punandu-si inca odata pecetea pe gesturile si simtirile mele.

Deschid oficial Campionatul de Colorat Noaptea -CCN

Daca va intrebati ce inseamna acest CCN, am sa va las singuri sa va dati raspunsul, dar va dau cateva hint-uri ajutatoare: ca sa puteti participa trebuie sa fiti posesor de Pasiune, Eleganta, Niste timp, Initiativa, si sa adorati bineinteles Sportul. Pentru cei care va considerati mai creativi, urmatoarele cerinte sunt obligatorii: Promiscuitate, dispus(a) la Alipire (de creatii), Simplitate in gandire, Addiction to it!
Va provoc sa-mi relatati povestile tuturor desenelor voastre nocturne, iar cea mai frumoasa, pasionala si plina de CULOARE va fi premiata cu o reclama gratuita pe acest blog!
Termenul limita este de azi incepanad 14.08.08 pana pe data de 15.09.08!!!

Mult succes, si ...Varf Ascutit!

Tuesday, August 12, 2008

Restaurantul Moft

Situat pe langa Hotel Marriot, o locatie f frumoasa unde iti petreci timpul fabulos!
www.restaurantulmoft.ro

13 August - La Multi Ani, Oake!

Oake, sa fi fericit si sanatos, sa vi naibii mai repede acasa, sa ne aduci informatii noi si poze frumoase din Elvetia. Sa ai spor la invatat acolo si bafta in tot ce faci. La Multi Ani!

S-am zis...!

I'm telling you, ...vine rascoala barbatilor. Anul asta se va intampla cu siguranta.
Barbatii o iau razna!

Partea a 2-a a calatoriei mele - Kansass

Am plecat din NY spre Kansass intr-o dimineata, iar in Atlanta aveam legatura. Am pierdut-o. Am stat 7 ore in aeroport, incercand literalmente sa ma urc intr-unul din avioanele, care 1 data la 2 ore pleca spre Kansass. Intr-un final am reusit sa ajung teafara, iar bagajele mele ma asteptau deja in aeroportul de destinatie.
La Gazda mea, am intrat in casa prin garaj, deoarece nu era nimeni acasa. Ca sa aflu codul de la garaj, am oprit in aeroport pe cineva si am rugat frumos sa-mi imprumute mobilul ca sa pot suna la Alexandra. Zis si facut. Am luat un taxi de la aeroport, si m-am dus la adresa finala. Am intrat in casa. Eram safe.
Au trecut cateva zile, nunta a venit, a trecut, iar sederea mea in SUA se apropia de sfarsit. Pe data de 7 august m-am suit la bordul navei Boeing 767, in fata familie cu copil, iar in stapele meu un nenea care sforaia. Si m-am apucat sa ma uit la filme. Si cam asa am calatorit eu 17 ore....pana in Bucuresti. End of Story.

Lucruri pe care le-am facut si am uitat sa le pomenesc...

1: Inca de acasa am cautat pe internet despre vestitul tur Sex and the City: the Locations. Asa ca, informata fiind despre locul de unde era plecarea, m-am postat la o coada la bilete pentru acel tur. Tipul care le vindea( cu parinti aromani) a fost suficinet de dragut* incat sa-mi dea biletul gratis. Si m-am urcat in autobuzul aferent turului. Am fost la cel mai in voga sex-shop din NY - Pleasure Chest, de unde am cumparat niste...suveniruri. Am vizitat diferite locatii unde s-a filmat, strazi, piatete si baruri.
2: In Times Square m-am asezat sa ma odihnesc pe niste trepte in fata unui teatru, unde am tras cateva cadre cu un tip si o tipa de culoare.
3: Magazinele de pantofi din MeetPackin' District: Andra, daca erai acolo crapai....I touched some Manolos....Hehe!
4: La concert -cerul era plin de...avioane care stateau sa aterizeze. M-am minunat. Pur si simplu am numarat 22 de avioane care stateau la coada pentru aterizare.
5: Trinity Chapel, de langa Wall St. Mareata si frumoasa.
6: Multe altele pe care am sa mi le aduc aminte pe parcurs....




*chiar a fost dragut, eu nu l-am influentat cu nimic, ma jur!:D

Monday, August 11, 2008

Day 5 - Brooklin Bridge!

Stiam ca in seara celei de-a cincea zi petrecute in Ny ma voi duce la concertul lui Sheril Crow, de la Jones Beach din Long Island. Am zis sa nu ma obosesc prea tare si sa ma duc spre Brooklin Bridge, pentru ca el mai ramasese de vizitat in afara de Statuia Libertatii. Zis si facut. M-am pus in metrou, m-am dus spre Brooklin Bridge, am reusit sa ajung acolo. Pot spune ca l-am mers pe tot pe jos. Partea pietonala a podului este impartita in 2: un sens pentru pietoni, si inca un sens pentru biciclisti. Constructia la el a inceput in anul 1869, si s-a terminat in 1883. Architect: John Augustus Roebling. Eu am montat trepiedul, dar nu mi-am dat seama ca o parte din el era asezat pe partea biciclistilor. Mi-am luat o injuratura de zile mari de la o tipa pe doua roti. Mi s-a parut destul de exagerat cum s-a manifestat, mai ales ca nu am incomodat-o, ea injurandu-ma numai ptr faptul ca i-am calcat teritoriul 5 cm. Poate ca ei au regulile lor, si asa stiu sa arate ca tin la ele. In fine, am trecut peste, si m-am apucat de poze. Era plin de turisti: mama tata fiu, copii, sportivi care alergau, bunici si parinti, toti ne plimbam pe Brooklin Bridge. Dupa ce am plecat de acolo, m-am indreptat spre Uptown Manhattan, ca sa iau unul dintre acele autobuze double-decker, pentru un tur al NY care a continut: Upper East Side, Manhattan, Brooklin, Downtown Manhattan. Am fost si in Brooklin, seara. Mi s-a parut destul de linistit. Dar trebuie sa va explic, pentru ca ma simt datoare sa clarific lucrurile: Brooklin si cu The Bronx sunt 2 cartiere total diferite, situate toatal aparte unul de celalalt. In Bronx este destul de periculos sa mergi, plus ca nu este nimic de vazut. Negrii avem si noi si ei. In schimb cred ca am facut o pasiune pentru mulatrii - sunt superbi! M-am oprit in drum spre casa la un StarBucks si mi-am luat cateva sandvishuri, si niste limonada, si am plecat spre metrou. Pe la ora 16 am ajuns in Queens rego Park unde stateam, si ep la ora 17 am plecat impreuna cu Mihai si Marina spre Jones Beach, unde avea sa se desfasoar concertul. Un teatru in aer liber, cu sute de locuri, unde nu aveai voie sa fumezi decat in locuri indicate de ei si nici sa faci poze sau sa filmezi cu aparate profesioniste. Din pacate nu am reusit sa fac nici o poza, pentru ca nu am putut sa trec de securitate cu aparatul. Stiam ca va canta Sheril Crow. Dar marea mea supriza a fost cand pe scena la inceputul concertului a aparut James Blunt!!! M-am bucurat nespus. Omul acesta are o voce deosebita, si o prezenta scenica de nedescris. Stiu ca multi il catalogheaza dupa cel mai cunoscut hit al lui "Goodbye my lover...", o melodie f trista de altfel. Ei bine, eu a trebuit sa stau cu sufletul la gura pana cand, la apusul soarelui deja, James Blunt canta pe scena, live la pianul lui "1973"!!! Vantul adia un pic, atmosfera era una de spectacol, ce sa va spun: M-AM SIMTIT EXTRAORDINAR!!! Despre Sheril Crow nu am prea multe de spus, pentru ca stiam dinaintea concertului cat de calitativ "lucreaza" ea: totul era pus la punct, jocul de lumini a fost unul foarte placut, iar calitatea sunetului de exceptie. Plus de asta Sheril Crow are o voce minunata. Am fost foarte emotionata in momentul in care ea si-a inceput concertul cu ajutorul unui cover, pe care....oricine ma cunoaste stie ca-l fredonez aproape zilnic: Johnny Nash - I can see clearly now. Un seara reusita! Mai aveam de petrecut inca 1 zi in NY.
Trebuia sa-mi fac bagajele, si crede-tima ca nu a fost usor. Am cumparat de toate pentru toti cei de acasa, cat si pentru mine. Asa ca m-am decis ca in ziua a 6-a sa o iau usurel si sa ma duc spre Statuia Libertatii, ultima de pe itinerariul meu. In drum spre ferry, pe care il luam de pe 42nd St. , m-am oprit la un restaurant care stiam inca de acasa ca este al unui roman stabilit in Ny. Crave on 42nd - un restaurant reusit. M-am intalnit acolo cu managerul roman -Dragos, care mi-a tinut companie la masa. Mi-a mai povestit despre viata din Ny, despre cat de greu i-a fost lui sa ajunga acolo, si despre cum este sa fii departe de casa atata timp. O discutie placuta over lunch. L-am salutat si i-am multumit, traversand strada spre ferry. Acolo soc: coada la ferry catre statuie era cam de 1 ora si jumate. Mi-am spus ca nu am ce face, si m-am consolat cu o inghetata, pe care am savurat-o la coada. Biletul pentru ferry m-a costst 30 $ pentru o croaziera de 3 ore care continea: turul insulei Manhattan pe Hudson River, apoi drumul pana la Statuia Libertatii, si...cam atat. Pe ferry, un ghid foarte bine pregatit, care semana mai mult a marinar, avea parul lung, tatuaje, si unghia de la degetul mic lasate lungi. Pot spune despre el ca era un pic infricosator. In fine, ne-a prezentat Manhattanul foarte frumos, cu insight-uri din istorie. Ne-a prezentat cladirile de pe apa intr-un ton informativ, cu mici jocuri de imaginatie. Am ajuns si la Lady Liberty, am pozat-o cu ajutorul noului meu obiectiv, si pot spune ca am facut cateva poze f. bune. Am vazut si unde trebuia sa ajunga si vestitul Titanic, la doc 17 in port. Apoi ne-a adus inapoi de unde am pornit, la baza 42nd St. Foarte frumos.

Day 3 - Day 4

Dupa ce am terminat cu maretele cladiri, ma astepta la ora 19:20 spectacolul Jersey Boys de pe Broadway. Am ajuns acolo, am predat biletul - ei au masini electronice care il citesc - si am intrat in sala. Mare, incapatoare, ce-i drept randurile erau destul de apropiate, si la un moment dat am si amortit. Aveam cu mine rucsacul si geanta aparatului foto + doua pungi. Cam greu. Sala era echipata cu un sistem de aer conditionat - voi mai reveni asupra A/C din SUA - si de altfel cu un sistem sorround f. bun. Se auzea perfect. Gongul a batut, iar musicalul a inceput. Despre calitatea lui nu are rost sa va povestesc, voi caracteriza totul in 3 cuvinte - calitate, emotie, show. Toata lumea stia melodiile celor de la 4 Seasons, si ale lui Frankie Valli, pentru ca musicalul era despre viata si opera lor. Emotii si stari placute din plin. Am regretat ca a durat numai 2 ore jumate. Apoi am iesit si m-am mai plimbat prin Times Square, pentru ca deja era seara....plin de reclame, lume cu duiumul, prin urmare m-am lasat iar pierduta prin ea. Am tras la un mom dat pe dreapta intr-un barulet si am baut o bere, admirand lumea si cum se distreaza. Nu mult diferit fata de noi. M-am indreptat apoi spre metrou, desi era deja ora 1 in noapte, la ei metroul functioneaza non stop. Am stat cam 30 min pana a venit cel care-mi trebuia mie, respectiv R-ul, si m-am dus spre Queens. In vagon am fost singura practic, desi mai incolo era un om al strazii destul de messed-up. Am adormit cu gandul la vocile celor din musical.
In cea de-a 4-a zi, m-am indreptat spre Soho, si apoi spre Meetpakin' District - se denumeste asa din cauza ca pe vremuri, acum 100 de ani, acolo erau foarte multe fabrici care se ocupau cu impachetatul carnii. In Soho - cel mai scump cartier din NY - am descoperit stradute pline de magazine si barulete, iar in Meetpakin' District atmosfera era un pic mai pariziana, pe acelasi stil de magazine aglomerate, si barulete si cafenele din metru in metru. Acolo nu erau zgarie nori, ci doar case si bloculete din acelea cu scari de evacuare negre. L-am parcurs pe jos, si asta mi-a luat cam 4 - 5 ore cu tot cu opriri. Am ajuns la o intersectie destul de mare care ducea spre Brooklin Bridge. Acolo am gasit o mica piateta cu o fantana in mijloc. Zona se numeste Brooklin City Hall, si este superba. Acolo este capul de sud al Manhattanului, cat si cea mai sudca statie de metrou de pe insula. M-am asezat pe o banca situata langa fantana. Am inceput sa-i fac poze. Atmosfera era foarte linistita, iar oamenii tranzitau piateta, sau se opreau pe cate o banca pentru a savura pranzul la pachet in fata acelei fantani minunate. La cateva banci mai incolo, am observat un tip, in jur de 25 de ani, care statea pe banca, cu ochelari de orb, cu baston si cu palaria pe cap. In maini avea un ziar pe care, ulterior am aflat ca se prefacea ca-l citea. I-am facut cateva poze si i le-am aratat, asa intrand si in vorba cu el. Jared, caci asa il cheama, mi-a povestit ca el este actor, si ca munceste in NY momentan, dar ca se relocheaza pe unde il duc contractele. Acum juca rolul unui orb, facand parte dintr-un jocprototip Quest, pe care-l puteti gasi pe www.accomplicetheshow.com . Era profesionist. Am stat amandoi pe acea banca, si desi ploaia ne-a prins acolo, am continuat sa stam jos admirand peisajul si oamenii. Am luat apoi masa impreuna pe o strada dintre acelea de pe langa piateta, apoi in jurul orei 15 eu m-am dus spre Wall St. care era in apropiere. Acolo am vazut Bursa, statuia lui George Wasington, cladirea Trump si multe alte atractii. Tin sa va povestesc despre grupul de chinezi peste care am dat. Un grup in jur de 30 de persoane, care stateau in fata statuiei lui Wasington si se minunau. Mie mi se pare ca oamenii acestia au fete facute special pentru a se minuna, parandumi-se foarte haiosi. M-am intors inapoi la Jared in piateta, unde l-am gasit literalmente "working his magic on the ppl", pentru ca isi exersa talentul actoricesc asupra lor, in cadrul jocului din care facea parte. Ne-am despartit in jurul orei 17 cand el m-a condus inapoi in Soho, de unde am luat metroul spre casa. La metroou jos, erau 2 negri, unul canta la saxofon si celalalt la chitara. Exact ca in filme. Le-am facut o poza si m-am suit in metrou, spre casa. Ajunsa fiind, m-am schimbat si am iesit inapoi in Manhattan, luand car-service - 32$, pana pe Bleeker St. unde m-am intalnit cu Marina si Mihai, gazdele mele, intr-un bar. Destul de frumos, cu o structura de lemn. Pot spune ca eram destul de obosita, asa ca am baut 2 Cosmopolitan, si ne-am indreptat inapoi spre Queens. Am adormit cu gandul la fantana din piateta de langa Brooklin City Hall.

Day 3

Dupa aceasta zi in care am stat non stop in picioare, m-am dus seara spre casa, cu metroul - asa cum ma obisnuisem. Am iesit impreuna cu gazdele mele in cartierul Astoria, cartier dedicat grecilor, sau europenilor in mare. Acolo ne-am dus la o berarie construita exact in asa fel incat sa semene cu cele europene. O terasa intinsa, cu mese de lemn si banci lungi ( gen Motoare), unde puteai consuma carnati cu cartofi prajiti si bere de toate felurile. Am cunoscut acolo romani stabiliti de ani de zile in NY, care ajunsesera sa lucreze in companii destul de mari. Oameni care si-au schimbat destinul, plecand din Romania sau Grecia, si care in SUA au reusit. Le port admiratie. Pentru ca era destul de tarziu in noapte - aprox. 2 noaptea - ne-am decis sa ne retragem. Am dormit cam 5 ore.
Cea de-a treia zi petrecuta in NY s-a dovedit a fi una foarte plina. Mi-am fixat 2 obiective, mai mult sau mai putin turistice: Rockefeller Building cu Radio City Hall si Times Square, si apoi Ground 0 - unde au fost cladirile World Trade Center. La Top Of The Rock am ajuns pe la ora 10 dimineata. Am stat la o coada de 30 min, ca sa urc. Sunt cam 80 de etaje, iar cu liftul 15 secunde. Simteam cum mi se infunda urechile. Liftul era descoperit, iar in sus pe masura ce urcai, puteai vedea niste lumini albastre si galbene, care iti insoteau urcarea. Cand usile liftului s-au deschis....am avut o mica senzatie de frica. Eram in open air, deasupra NY-ului. Ceva fantastic! Puteam vedea de acolo tot Manhattan-ul, Oceanul Atlantic cu Statuia Libertatii, ceilalti zgarie nori, iar in mijloc trona grandiosul Central Park, pe care-l vizitasem in prima zi. Parea ca un tablou, la fel ca in pozele pe care le vazusem pana atunci. Puteai urca inca un nivel pe jos, unde ieseai pe o terasa deschisa, fara aparatoarele de vant sau masurile de siguranta care existau la nivelul de mai jos. M-am dus si eu, cu pasi mici spre acel nivel. Sincera sa fiu, ma tineam de bara de pe scari cum nu m-am tinut pana acum de nimic. Acolo iti poti dovedi frica de inaltime foarte usor, si in plus de asta ai parte de cea mai bestiala si grandioasa vedere asupra NY-ului. Mi-a luat 30 de minute sa ma obisnuiesc cu locul in care eram, iar in tot acest timp am facut poze, am admirat cladirile de sus, si tot asa. Am vrut sa montez si trepiedul, insa un bodyguard de acolo mi-a spus ca este interzis. Mi-a parut extrem de rau, deoarece doream sa fac poze la acel peisaj superb. Mi-am cumparat cateva suveniruri si am coborat la sol. M-am uitat in sus si m-am minunat. Cred ca atunci am realizat cat de sus am fost cu 10 minute in urma. Toata aceasta experienta m-a costat in jur de 40$, evident fara suveniruri.
Langa Rockefeller Building, se afla Radio City Hall, unde deobicei seara are loc spectacolul de cabaret as putea sa-i spun, cu vestitele doamne denumite The Rocketts.
Pana la Times Square erau de mers cateva intersectii. Zis si facut. Am ajuns acolo, unde m-am lasat purtata de multime. Cred ca este cel mai aglomerat loc de pe pamant, in afara de metroul chinezilor. As dori sa pot da o cifra care sa reperezinte cu aproximatie numarul oamenilor care tranziteaza Times Square-ul, atat la suprafata cat si cu metroul. Dar nu pot. Am gasit acolo vestitele cladiri cu reclame grandioase, sediul MTV de unde se transmite TRL, si diferite locatii si restaurante, in care am intrat si eu de altfel ca sa iau pranzul.
Times Square-ul se intersecteaza cu Broadway, ...da vestitul Broadway. Am intrat la unul dintre teatrele de acolo, si mi-am luat bilet la un Musical: The Jersey Boys. Este bazat pe viata si opera lui Frankie Vallie and The 4 Seasons. Aveam sa ma intorc la ora 6 sa-mi ridic biletul care m-a costat 120$. Continunadu-mi periplul prin NY, m-am indreptat spre metrou, dar nu inainte de a-mi satisface curiozitatea in ceea ce privea vestitii Hot-Dog de pe strazile NY. Luand unul, am coborat la metrou, cu directia Ground 0 - WTC Site. Am ajuns acolo, si nu stiam in ce parte sa o apuc. Iarasi eram inconjurata de multime datorita locatiei, si nu este vorba doar de turisti ci si despre faptul ca acolo se afla si Port Authority - baza de unde poti lua metroul spre Jersey, sau autobuze spre alte state din SUA. Un loc strategic. Intr-un final am ajuns si la Ground 0. Garduri marete care imprejmuiau ceea ce au fost cele doua turnuri gemene. O mica biserica se afla langa locatie, iar acolo erau lumanari aprinse, si flori si poze si amintiri aduse pentru oamenii care au murit. Intamplator am vazut un barbat pe la 35 de ani care statea langa bisericuta si se uita in gol. Am aflat mai tarziu ca fusese in unul dintre turnuri, la 9/11. Apucase sa iasa din prima cladire. Insa nu si nevasta lui. Mi-au dat lacrimile. Am aprins si eu cateva lumanari si am plecat. Nu m-am mai intors. Nu am putut.

Sunday, August 10, 2008

E foarte greu cu recuperarea somnului. Unde ramasesem? A, la momentul cand am ajuns in Manhattan. Acolo am ajuns cu metroul R. Sa va spun despre reteaua lor de metrou: au cel putin 20 de linii pentru centru, inca 10 pentru suburbii, si inca 3 pentru Bronx. Se poate folosi si metroul pentru a ajunge de pe continent pe insula Manhattan, respectiv R-ul, pe care-l foloseam zilnic. Mi-am achizitionat un pass in valoare de 20 $, cu care puteam calatori si pe deasupra cu autobuzul. In metrou puteai intalni tooooate natiile lumii. Si nu mare mi-a fost supriza cand am auzit limba romaneasca in jurul meu. Erau doua doamne care locuiau in Queens. M-am bagat in vorba cu ele, le-am povestit despre calatoria mea, si mi-au dat numerele lor de telefon, spunandu-mi ca daca voi mai dori sa vin la NY, ma vor gazdui cu mare drag. Am iesit la suprafata, in fata intrarii de sud a maretului Central Park. Nu va puteti imagina cat de mare este acest parc. Pe fiecare alee poti gasi lucruri care sa iti atraga atentia, gen: parcuri, terenuri de baseball, clovni si multe alte atractii turistice. Cred ca cea mai importanta a fost Gradina Zoo din partea de sud a parcului.
In parc am reusit sa fac cateva poze frumoase, cu ajutorul trepiedului imprumutat de la Sebi - stii ca-ti raman datoare.
A doua zi m-am dus sa-mi iau bilet la Metropolitan Museum - MET, pe care l-am vizitat in jumate de zi. Acolo am vazut dovezi ale tuturor culturilor de pe aceasta planeta. Erau foarte multi turisti, iar eu m-am cam ratacit printre ei. Mi-am cumparat un poster de acolo, pe care va trebui sa il inramez aici, acasa.

Saturday, August 09, 2008

Tot ceea ce a insemnat aceasta aventura....part I

E ora 4 dimineata. Da...am petrecut cand am ajuns acasa. Nu m-am putut abtine. Nu puteam gasi un moment mai propice sa scriu despre sentimentele pe care am sa le pastrez o viata, de acum incolo. Sentimentele si emotiile pe care New York-ul mi le-a oferit. Zi dupa zi, ora dupa ora, colt dupa colt, pentru ca acolo poti vedea cate un lucru interesant la fiecare intersectie. Si credeti-ma, ...chiar am mers din colt in colt, pentru ca nu am vrut sa pierd nimic.
Incep prin a spune ca NY-ul m-a invatat sa nu mai pierd timpul aiurea. Si mi-as dori din tot sufletul ca persoanele pe care le am langa mine zi de zi, sa ma inteleaga, si sa accepte faptul ca viata este un lucru minunat. Sa conceapa faptul ca VIATA este cea care ne daruieste oportunitatea unica de a realiza LUCRURI - importante sau nu.Mi-am dorit sa scriu in acest blog live, dar in NY internetul era destul de scump - 5$,15 minute. Asa ca, m-am refugiat in bratele agendei mele, asternand pe cateva pagini cateva idei despre ceea ce am simtit, am experimentat...si totul ca sa nu uit cate au fost. Caci au fost....
De pe aeroportul Otopeni, m-am imbarcat la bordul unei aeronave Boeing 767, destul de maricel. Aerul conditionat din avion m-a facut sa termur la un momentdat, dar stiam ca acesta este singurul mod de a ajunge acolo unde-mi doream. Stiu ca multora le este frica de avion. Pana si mie mi-a fost. Tot timpul in avion mi-am contabilizat viata. Nu ma intrebati de ce. Mintea omului poate face multe, aceasta fiind concluzia la care am ajuns cand am aterizat pe aeroportul JFK, in NY. O experienta minunata. Vorba mamei mele - careia am sa-i multumesc o viata - "Sa vezi atunci cand aterizezi, cum vei avea impresia ca te "gadila" zgarie-norii in talpa". Va spun sincer ca aceasta a fost senzatia pe care am avut-o la aterizare, deoarece in acel moment, ca sa ajungi pe pista, treci pe deasupra Manhattan-ului, implicit pe deasupra zgarie-norlior. Ce am simtit? Un pic de frica, adrenalina, si nerabdare. Pentru mine, combinatia perfecta. Dupa ce am survolat NY 1 ora din cauza aglomeratiei, am aterizat. La vama trebuia sa prezentam actele, pentru utimul interviu. Degeaba ai viza daca nu treci de portile de la interviu. Poti sta in cap, poti implora, poti ajunge la exasperare asa cum am vazut o familie careia i s-a refuzat in fata mea accesul in America. Trist.
Eu am trecut. Mi-am ridicat bagajul si m-am dus spre locul unde am stat aproximativ o saptamana. In Queens, mai exact Rego Park. Un cartier din Queens, unde tornau rusii, romanii si chinezii. Magazine de legume/fructe/carne, pentru ca majoritatea imigrantilor cu asta se ocupa - comert. Mi-am lasat bagajele in casa, si cu ajutorul gazdelor mele Mihai si Marina, am plecat spre Manhattan - o distanta de 25 min pe autostrada. Sau cu metroul 1h si 30 min. Acolo....strazi pline de baruri, restaurante si oameni. Oameni care cautau un loc sa manance, sa petreaca sau sa socializeze. Oameni deschisi si doritori de companie. Oameni veseli si relaxati. Oameni cum nu sunt in Romania. Ne-am oprit la un restaurant mexican vis-a-vis de vestitul bar de jazz Blue Note. Mi-as fi dorit sa ma duc in Blue Note, dar era deja tarziu si nu mai era nici un fel de reprezentanta live. Am mancat mexican, si m-am dus sa dorm un pic. De ce zic un pic? Pentru ca la 7 jumate dimineata mi-am dat trezirea cu gandul sa o iau la picior spre Manhattan.
7:30 - ceasul a sunat, la 8 dimineata ieseam pe usa, iar cu ajutorul metroului - care este foarte bine organizat, am ajuns la 9 in marele Manhattan. M-am decis ca prima mea oprire sa fie Central Park. Este un parc grandios, cu un lac mare in mijloc, cu o gradina zoo. Inainte de a ajunge la gradina, am "agatat" doua doamne care doreau si ele sa mearga in acelasi loc. Ne-am imprietenit si am vizitat impreuna Gradina Zoo din Central Park. Am vazut pinguini, ursi polari, foci si tot felul de minunatii. Doamnele cu care eram, proveneau din Orlando, si erau pentru prima oara in NY. Erau destul de varstnice, moment in care am realizat ca nu multi dintre americani ies din perimetrul statului in care traiesc, dupa spusele lor.
Dupa ce mi-am luat la revedere de la ele, mi-am continuat periplul prin NY. M-am dus la cea mai apropiata gura de metrou si am luat A-ul spre urmatoarea locatie - 5th Avenue. Celebrul 5th Avenue. Bulevardul cu cele mai scumple cladiri si blocuri de locuinte. L-am mers pe tot pe jos si mi-a luat aproximativ 3 ore sa-l parcurg. Cladirile si grandoarea lor m-au intimidat un pic, de altfel si gatul meu incepea sa amorteasca, deoarece stateam numai cu ochii in sus spre zgarienorii de locuinte. Maretii. Am aflat ulterior ca Manhattanul este situat pe stanca, si de aceea se poate construi, el fiind o insula adiacenta continentului. Queens-ul este pe continent, iar Manhattan-ul este pe insula formata din cele 3 cartiere mari: The Bronx, Brooklin si cel mentionat mai devreme. Obiectivul turistic preferat al oamenilor care vin in NY - Manhattan. Am sa ma opresc acum din povestire si am sa ma duc sa dorm - am de recuperat ore bune de somn. Maine revin, continuand povestirea.

Numai Bine!

A la maison...in sfarsit!

Am ajuns acasa.
Totul e asa cum am lasat, ceea ce este destul de bine. Ma doare capul groaznic din cauza avionului si a aerului conditionat din el. Nu mai sunt "fan" avion. De la aeroport am venit direct la servici. Stiu Bursuc, sunt nebuna. Stiu...
Am sa ma duc acum acasa...si am sa ma apuc sa scriu despre ceea ce as putea sa denumesc foarte usor..."Aventura vietii mele".
Numa' Bine!

Tuesday, August 05, 2008

Un liceu din State....

Ma aflu acum intr-un liceu din statul Kansass, mai exact in orasul Wichita. Arata exact ca in Salvati de Clopotel. Si nu exagerez: cu scari, fiecare are dulapul lui, si fiecare are banca lui...si tot asa. Motivul pentru care ma aflu aici in liceu este ca Alexandra, tipa la a carei nunta am fost in week-end, este profesoara de spaniola la acest liceu, iar scoala va incepe in 1 saptamana si noi am venit sa o ajutam un pic ca sa-si aranjeze clasa. Este o experienta foarte frumoasa, pentru ca am ajuns sa iau la cunostinta despre cum se invata, care este sistemul de invatamant, si ce fel de obiceiuri scolare au cei din State. Sunt mult mai organizati si mai disciplinati, iar relaxarea se poate citi din comportamentul lor.
Mai am de stat pe meleagurile lor inca 1 zi si 2 nopti. Aseara am petrecut un timp foarte frumos in jurul unui gratar, mancand celebrele marshmellows (sper ca am scris corect), alaturi de o familie tipic americana. Stau cu gandul la bagaje, pentru ca daca depasesc 23 de KG, va trebui sa platesc foarte mult. Cand am venit din NY inspre Kansass, am platit 150$, ceea ce nu prea mi-a convenit. \
Numa' Bine, si ne auzim curand....(imi e un pic dor de casa...)

Monday, August 04, 2008

Un pic de panica pe aeroportul din Atlanta....

....unde am reusit sa pierd avionul de legatura dintre Atlanta si Kansass (destinatia mea finala). Am petrecut 7 ore in aeroportul Atlanta, incercand sa ma sui intr-un avion, lucru pe care am si reusit pana la urma. Am fost "romanca pan' la capat", si am fentat un grup de oameni care nu erau atenti. Am sa pun mai incolo poze din aeroport. Acolo mi-am petrecut timpul (dintre zboruri) facand poze la fetele oamenilor.
Acum am ajuns in Wichita, Kansass. Aici lucrurile stau total diferit. Totul este linistit, programat, sici lumea munceste non stop, si se bucura ca pot veni acasa unde aerul conditionat literalmente bate ca vantul prin casele lor, din cauza ca afara sunt in jur de 45 de grade.
In rest detalii am sa va mai spun cand o sa ajung acasa, pentru ca aici internetul este destul de scump.

Numai Bine!

Sunday, July 27, 2008

Am ajuns!

Dupa 12 ore de avion, o ora prin aeroportul Kennedy, din Ny, am reusit sa ajung.
Drumul a fost ok, mai ales ca m-am lovit inca 1 data de o coincidenta. Cel care a stat langa mine in avion - salut Codrin! - a fost un partener minunat de zbor. S-a dovedit ca avem cunostinte comune, si asa ne-am imprietenit destul de repede. Ce sa va spun despre NY? Este bestial...in primul rand este foarte aglomerat. Aici poti gasi toate natiile lumii si de altfel ai mereu impresia ca totul este posibil. Am reusit sa ma orientez in ceea ce priveste metroul, si ma descurc destul de bine. NY-ul este un oras la care te poti adapta destul de repede. Am vazut aproape tot ce era de vazut. Muzee, zgarie nori, Empire si Rockefellr, m-am uitat pana si dupa Michael Jackson in flacara de la Statuia Libertatii. Am cunoscut si m-am impreietenit cu cativa oameni destul de ok.
Acum am sa scriu despre actorul pe care l-am cunoscut azi intr-un parc de pe langa Ground 0 (WTC):

Dear Jared, i spent a great time meeting and knowing you, hope we will see eachother soon, and as soon as i get home, i will send you the pics from while you were "working" you magic to the people. Kisses....

Acum va scriu dintr-un colt al Times Square-ului....de altfel langa mine sunt 2 negri si 1 chinez. M-am obisnuit sa fie asa. Am ajuns si in Brooklin, si pe pod, ...sunt f impresionata de maretia acestui oras!
Este mult de povestit. Muuuult!
Am sa mai scriu in cateva zile, cand voi ajunge in Kansass.


Salutari din capitala lumii....

Tuesday, July 22, 2008

Mai am 10 minute....

...si plec. Cam toate-s gata, desi sunt sigura ca undeva deasupra oceanului am sa realizez ca am lasat multe lucruri acasa...geamantanu-i cam mare. Ma simt ok, si sunt increzatoare. Am sa incerc sa va tin la curent cu ce voi face pe acolo, sper sa am o sursa de internet pe langa mine cat de curand. Teo sa ai grija de chei....:D, si daca e nevoie, feel free to party at the mansion!

Numa' bine! - treaba cu avionu' va fi dubioasa....:D

Welcome to the World, little friend...



El este Robert...Felicitari Cicis ca ai adus pe lume asa o minune. La multi ani!

Monday, July 21, 2008

First we take Manhattan, ....

1 day to go. Starea mi-am definit-o pan' la urma. Erau de fapt niste emotii mascate, pe care n-am stiut sa le compilez. Nu-s prima si nici ultima care pateste asa, nu?
Azi m-a lovit in fata "generatia celor de varsta mea". Ducandu-ma sa-mi fac asigurare de sanatate, am intrat intr-o agentie de turism de pe Mosilor...pe langa sucursala BRD - unde functionarii stiu sa-si trateze cu respect clientii - cred ca se numea ceva gen Alitalia Tours, or smth. Fetelor, daca aveti fetish-uri cu barbati care vorbesc despre pantaloni cu strasuri, si genti Vuitton, admirandu-si reciproc tinutele "de serviciu", ala-i locu'! Doi baieti angajati acolo, discutau despre asa ceva. Nu despre femei, fotbal sau masini! Strasuri si genti! Da. Daca m-ar fi intrebat cineva despre cum erau imbracati....as fi zis ca erau direct deportati de la ghena Bamboo SRL. But who am i to judge?!

In fine, e tarziu. Dar nu prea tarziu!

Numa' bine!

Sunday, July 20, 2008

Incerc sa-mi definesc starea, si....

....si nu prea reusesc. Toti ma intreaba daca am emotii inainte de plecare, iar eu...nu stiu ce as le raspund. Apelez la complezenta, desi nu-mi pica deloc bine, si va raspund : "Da, am emotii, abia astept, i'm so excited."....bla bla stuff. Sincera sa fiu cred ca starea mea este una de inconstienta, pentru ca eu inca nu realizez ca in 2 zile, voi petrece 10 ore jumate intr-un avion care ma va duce, asa cum spune pe bilet, in State. Uau! Da...si abia acum am realizat ca ar trebui sa-mi fac o lista, cu Things to Do inainte de decolare. Sa apelam deci la Holly Agenda care sta pe biroul meu de cateva zile.
Cui ii las cheile de acasa, sa-mi "ude florile"? Cate caseste video sa-mi iau cu mine pentru filmat? Oare cardul de la camera foto imi va ajunge? Of, nu exista firme care sa se ocupe cu organizari de genu' asta!?
Organizarea Sori, ca nu mai tine.


Numa' bine!

Saturday, July 19, 2008

Cum iarna nu-i ca vara, nici Predealu' nu-i ca ...Vama.

Asta e acum! Asa se intampla cand faci alegeri gresite. Ca trebuia la ora asta sa nu fiu la Predeal...stiu si eu. Ca trebuia sa fiu in Vama, trebuia sa fi stiut azi de dimineata cand am ales: stanga sau dreapta...si m-am dus dreapta. Stiam eu ca nu-i bine sa fii ambidextra.
Miercuri plec la NY. Ei bine aceasta a fost o alegere buna. Nu cred ca NY-ul ma va dezamagi. Nu are cum, pentru ca abia astept sa ma avant in tumultul vietii de acolo. In amalgamul de oameni pe care-i voi gasi, ii voi studia, si poate cu putin noroc am sa reusesc sa ii si cunosc.

Sunt cu gandul la tine, sa stii ....

Numa' bine!

Friday, July 18, 2008

Nu toti pot sta pe malul marii, cantand la pian....

http://www.youtube.com/watch?v=gre4DZuA6k4


Jessie paint your pictures 'bout how it's gonna be.
By now I should know better, your dreams are never free.
But tell me all about our little trailer by the sea;
Jessie you can always sell any dream to me.


I'll love you in the sunshine, lay you down in the warm white sand.
And who knows, maybe this time things'll turn out just the way you planned.....

Thursday, July 17, 2008

When i thought i've seen it all....

Cand am crezut ca nimic nu ma mai suprinde, si ca am vazut, cum zic englezii, pretty much pana acum... uitati la ce mi-am folosit doua dintre multele click-uri ale mouse-ului:
Asta bate norma hi5-ului:
http://pitzipoanca.org/2008/07/ce-tigroaice/
hai miau si zat d'aci!
Si din ciclul "Forgive me Father for i have sinned, it's been ...some days from my last ...." :
http://www.divine-interventions.com/baby.php

Restu-i degeaba, ca asa-i in ping-pong!

ps: O tipa fuma alene intr-un bar. Un tip se apropie de ea si ii spune:
- Domnisoara, dansam sau stam de vorba?
- Dansam, ca sunt franta de oboseala...


Numa' bine!

Wednesday, July 16, 2008

Everyday People a.k.a. "I can see you"

Stateam la coada la Angst. Ca-n fiecare zi, ce-i drept. Bineinteles ca era la casa acel baiat cu ochii verzi si gene mai lungi decat prevede legea, dar eu aveam doar o conserva de pate in brate (de Sibiu, dar tot nu-i paream interesanta). Pe el il vad zilnic. Aceasta este si ideea postu-lui de azi. Pe cine vad eu zilnic?
Draga mea Suki - mic si cret, tu esti in fata mea in fiecare zi, asa ca n-as putea sa te omit din aceasta lista. Apoi, da! Batraneii care stau pe margine la cersit in strada. Si pe ei ii vad, desi mi-as dori sa fac mai mult de atat in ceea ce-i priveste. Pentru ca la un moment dat te cam loveste-n fata, am observat ca si atunci cand plec la servici dimineata, plec cu aceeasi oameni, vecinii mei dragi (prea fericiti pentru ca si-au montata aerul conditionat - finally!). Ar mai fi motorul vecinului de langa mine, pe langa care trec, ingnorandu-mi intentia zilnica de a ma sui pe el. S-apoi, in statie la autobuz, la fix 8 fara 10, sunt aceeasi oameni. Asteapta resemnati autobuzul 301 - road to hell. Dar ei nu realizeaza.
Trecem rrrapid peste perioada din zi, pentru ca nu-mi doresc sa o contemplez si aici - poate ca cel mai dragut lucru care se intampla aici ar fi glumele si discutiile (i)morale sarate si pline de intelectualitate cu Darling, stii tu ...da da, tu - imi faci ziua draguta). Si ...taca paca, am ajuns acasa. Salut tanti, salut nenea pe la bloc, ce a mai explodat in subsol, ce caine a mai murit prin curte, macabru stiu, dar ei din asta traiesc. Acasa, nu-i nimeni. Liniste, in sfarsit!...trec 10 minute....20...30...hai gata, ca mi-a ajuns, sa urle muzica. Incepem cu "uite-o piesuca draguta, na-ti-o tie da-mi-o mie..." Odata simteam placere facand asta, acum, din pacate e monotonie. Mai stam un pic, si iesim inapoi in lume. Mie imi place "lumea". E interesanta, daca ai puterea sa o cunosti. Si cam atat...mai continuam...laterica. Ps: nepotul contabilei de la servici se joaca chiar acum cu incuietoarea de la birou. Poate ne blocheaza aici. He he he...

Tuesday, July 15, 2008

Calitate vs. Cantitate

Pentru ca in general, ceea ce trebuie facut, merita sa fie bine facut, m-am gandit ca azi sa scriu despre calitate si cantitate. O mica paralela intre aceste doua notiuni, care pe mine personal, ma intereseaza. Si acum stau si ma intreb, oare exista pe aceasta lume " mult si bun" sau oare s-ar potrivi realitatii noastre mai mult expresia "putin dar bun" ? Pentru ca nu vreau sa dezvolt acest subiect, dupa niste coordonate filozofice, am sa spun ca pentru mine calitatea este mult mai importanta decat cantitatea. De ce? Simplu, pentru ca intotdeauna am cautat esenta in orice lucru sau persoana intalnita. Am urmarit sa gasesc veritabilitatea in sinea ei, pentru a nu-mi face impresii gresite despre un anumit subiect. Cantitativ vorbind, prefer putinul. Putinul trebuie sa fie bun. Tocmai pentru ca este putin. Calitatea o gasim in orice domeniu: de la telefoane mobile pana la fotbal, de la haine pana la muzica. Si de aceea omul s-a obisnuit sa nu se multumesca cu orice. Pana si pe persoanele din jurul nostru am ajuns, cateodata, sa testam calitatea morala, tocmai pentru a vedea daca sunt sau nu de incredere. Si bine este sa le alegem tot dupa acest criteriu. Si nici cantitatea sentimentelor de care benefieciem nu conteaza, ci mai mult din ce sunt construite si daca primeaza. Asa ca, pentru azi, "putin da' bun" este ceea ce imi place.

Obisnuinta mea....


...M-am obisnuit cu ea. Sa vina de la sine monotonia. Poate si de aceea, am inceput sa fac lucruri in ultima vreme, pe care nu mi le-as fi dorit sa le fac pana acum un timp. Poate de aceea "s-a intamplat" si acest blog. Ce am sa scriu pe el, inca nu stiu. Probabil ca voi judeca, voi compune, si voi taia in carne vie, poate am sa rad si am sa glumesc, cu siguranta am sa va arat ce-mi place si cum sunt eu. Si toate acestea printre aceste randuri de inceput. Va fi coltul meu de internet. We all belong somewhere....